MENIU

MARIANA GHEORGHE a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara

MARIANA GHEORGHE a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara

MARIANA GHEORGHE, Director General Executiv al OMV Petrom, a primit astăzi distincţia de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, acordată de către Universitatea de Vest din Timişoara, la iniţiativa Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor.

MARIANA GHEORGHE. Această distincţie se acordă personalităților din mediul socio-economic care au avut o contribuție substanțială și de durată la dezvoltarea domeniului în care activează, creând un impact pozitiv în cadrul comunității.

Sunt profund onorată de această distincţie acordată de Universitatea de Vest din Timişoara şi doresc să le mulţumesc pe această cale pentru înaltele standarde promovate în învăţământul superior românesc. OMV Petrom a trecut printr-un amplu proces de transformare în perioada post-privatizare iar această distincţie reprezintă o recunoaştere a impactului pozitiv al OMV Petrom în economia şi societatea românească”, a declarat MARIANA GHEORGHE, CEO OMV Petrom.

„Ne-am asumat rolul de model în economia românească, iar astăzi avem peste 15.000 de furnizori, circa 90% dintre aceştia fiind companii din România. Investițiile OMV Petrom în sectorul energetic romanesc, de circa 10 miliarde in ultimii 9 ani, au pus din nou România pe harta industriei petroliere, atât din perspectiva realizărilor tehnice, cât şi prin atragerea unora dintre cei mai mari jucători la nivel mondial în proiecte din România”, a mai spus MARIANA GHEORGHE.

Cine sunt cei mai mediatizaţi CEO din economia românească

Comitetul de Laudatio a fost alcătuit din următoarele personalități universitare:

- Conf. univ.dr. Ovidiu Octavian Megan, Decanul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Președinte

- Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea- Rectorul Universității de Vest Timișoara

- Prof. univ. dr. Nicolae Dănilă, Academia de Studii Economice București, Membru al Consiliului de Administrație al BNR

- Prof. univ.dr. Mihai Berinde, Universitatea din Oradea

- Prof. univ. dr. Ioan Talpoș, Directorul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu din cadrul Universității de Vest din Timișoara

- Prof. univ. dr. Silviu Cerna- Universitatea de Vest Timișoara

- Prof. univ. dr. Gheorghe Băileșteanu - Universitatea de Vest Timișoara