MENIU

MAE: Cei 15 turişti români blocaţi în Cisiordania au plecat azi-noapte spre România

MAE: Cei 15 turişti români blocaţi în Cisiordania au plecat azi-noapte spre România

Cei 15 turişti români care erau blocaţi joi în Cisiordania au ajuns în cursul serii la Tel Aviv, iar azi-noapte s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Joi după-amiază, MAE preciza, la solicitarea MEDIAFAX, că mai mulţi turişti români blocaţi în Cisiordania au refuzat să se întoarcă în România, urmând să revină, în cursul serii de joi, în Turcia, unde se aflau în vacanţă în momentul în care au decis să facă o excursie în Israel.

”În continuarea demersurilor întreprinse de Ministerul român al Afacerilor Externe în sprijinul celor 15 cetăţeni români aflaţi în Cisiordania, vă comunicăm că, pe tot parcursul acestei zile (joi - n.r.), grupul a fost asistat permanent de reprezentanţii Ambasadei României la Tel Aviv şi ai Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah. Precizăm că reprezentantul Oficiului român de la Ramallah s-a deplasat, de îndată, la hotelul unde erau cazaţi cetăţenii români, unde a discutat cu aceştia, după care i-a asistat pe tot parcursul zilei”, relatează MAE într-o nouă informare.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 18.00, reprezentantul român al Oficiului din Ramallah a însoţit grupul de 15 cetăţeni români pe tot parcursul traseului din Cisiordania, până la Aeroportul Internaţional din Tel Aviv. La sosirea grupului la Tel Aviv, consulul Ambasadei României la Tel Aviv s-a alăturat echipei consulare de la Ramallah şi au asistat cetăţenii români, pe toată durata procedurii de înregistrare şi de control al paşapoartelor.

Mai multe articole despre:
turism turişti Cisiordania blocaţi