MENIU

Lazea:Nu poți adera la euro cu oameni care nu înțeleg ce citesc, educația să fie piatra de temelie

Valentin Lazea

Educația ar trebui să reprezinte piatra de temelie pentru dezvoltarea României, în perspectiva aderării la zona euro, pentru că nu poți adera la euro cu oameni care nu înțeleg ce citesc, susține economistul șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, potrivit AGERPRES.

În acest sens, el are trei propuneri care vizează înlocuirea sistemului de meditații private cu meditații publice, rezervarea unui număr de locuri în universități pentru studenții de la sate și un învățământ superior cu studenți prezenți la cursuri.

"Piatra de temelie de unde trebuie începută toată discuția asta este educația. Sistemul de educație este într-o mare problemă. Am propus trei lucruri. Să se desființeze sistemul meditațiilor particulare, unde numai cei care au bani pot să își instruiască copiii în ore suplimentare, iar aceiași profesori pot să dea meditații în școală, după ore și să fie plătiți de primărie. Primăriile să construiască mai puține borduri în fiecare an și să aloce o parte din banii respectivi pentru meditații post ore. Și când vine copilul acasă să fie cu lecțiile făcute, nu să se apuce la ora 8 seara când vin părinții să rezolve 50 de probleme", a subliniat Lazea.

În opinia sa, o altă problemă vizează admiterea în învățământul superior pentru tinerii de la sate. "Nu vedeți că satele românești nu au specialiști pentru că numai 2% din absolvenții de facultate provin din mediul rural, care reprezintă 35% din populație. Pentru asta zic eu că ar trebui ca facultățile publice să aloce 10% din locuri gratuit, eventual și cu burse, celor mai buni absolvenți din mediul liceal din sate cu garanția și cu semnătura că aceștia se vor întoarce și vor profesa la sat. Nu se poate în toate cazurile, ca astronaut nu ai ce face la țară, dar ca medic, profesor, inginer, ai putea să-ți asumi că vei veni și vei profesa în satul tău", a explicat reprezentantul BNR.

Pe de altă parte, Valentin Lazea este de părere că ar trebui să se redea învățământului superior prestigiul pe care ar trebui să îl aibă. "Este inadmisibil, după părerea mea, ca învățământul așa-zis de zi să fie făcut cu studenți care au ca primă activitate să muncească și seara, dacă mai au timp și chef, să se mai ducă la facultate. Acesta este sistemul american, să fie primit acolo la ei, la noi este inadmisibil. Așa calitate, așa studenți, așa învățământ, așa educație", a precizat economistul șef al BNR.

Mai multe articole despre:
BNR euro oameni Lazea