MENIU

Klaus Iohannis: ”Am mers mult prin ţară, mai mult decât unii care se plimbă acum recent”

<p>Klaus Iohannis / Foto: Administraţia Prezidenţială</p>

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri, la Râmnicu Vâlcea, că majoritatea întâlnirilor la care a participat în campania pentru prezidenţiale nu au fost de partid, ci au fost întâlniri cu românii.

"Am mers mult prin ţară, mai mult decât unii care se plimbă acum recent prin ţară şi mă acuză că nu aş fi fost niciodată. Eu cunosc România foarte bine, îi cunosc pe români foarte bine. Majoritatea întâlnirilor la care am fost nu au fost întâlniri de partid, cum sunt multe care au avut loc în campanie, ci întâlniri pur şi simplu cu românii care au venit să mă salute, să-mi spună păsul lor şi ştiţi ce mi-au spus cel mai des - şi acum la sfârşit de mandat pot să spun că am făcut aşa cum mi-au cerut: ' 'Domnule preşedinte, să ne scăpaţi de PSD!' şi am reuşit!

Pentru a scăpa România de pesedism este nevoie să-i convingeţi pe români să meargă la vot. Noi nu suntem dintr-aceia care vor să scape de adversarii politici prin tot felul de metode. Noi, eu şi cu voi, suntem dintre aceia care vor să facă ordine prin vot liber, democratic şi pentru asta, dragii mei, mergeţi şi convingeţi oamenii să meargă la vot la prezidenţiale, la locale, la parlamentare şi abia după aceea cu o altă majoritate în Parlament vom începe adevărata reconstrucţie a României şi mă angajez în faţa voastră, a românilor, că voi aduna toate forţele democratice din România, voi aduna toţi românii de bine şi vom reconstrui această frumoasă ţară, patria noastră România.

Şi vă mai spun ceva: dragii mei, dragi români, daţi-mi votul vostru, nu numai pentru un politician care este dedicat cu trup şi suflet României şi românilor, daţi-mi votul vostru pentru un concept pentru viitorul României, pentru un concept care se numeşte România normală!
Acest PSD, din păcate, a condus România în cei mai mulţi dintre cei 30 de ani de tranziţie de după Revoluţie şi în aceşti 30 de ani PSD a făcut mult rău României. Fără PSD, România ar fi fost mult mai departe, s-ar fi dezvoltat mult mai bine, nu ar fi trebuit să plece 4 milioane de români în străinătate, nu am fi trebuit să vorbim din nou despre faptul că noi ne dorim autostrăzi", a declarat Klaus Iohannis, la o întâlnire cu simpatizanţii organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea.

Mai multe articole despre:
null