MENIU

INCREDIBIL! Gabriela Firea a premiat un om care l-a turnat la Securitate pe Regele Mihai

<p>Familia regală la Săv&acirc;rşin </p>

În seara de 1 Decembrie, Primăria Capitalei a organizat o festivitate cu ocazia Zilei Naționale a României în Sufrageria Regală din fostul Palat Regal, devenit astăzi Muzeul Național de Artă al României. Cu această ocazie, edilul Gabriela Firea a acordat ”Cheia orașului București” mai multor personalități.

Sufrageria Regală, așa cum o descriu chiar oficialii Muzeul de Artă, este situată în aripa centrală a fostului Palat Regal și, alături de Sala Tronului sau Scara Voievozilor, are ”o puternică încărcătură istorică, simbolică și emoțională, reprezentând centrul de comandă al monarhiei în timpul domniilor regilor Carol al II-lea și Mihai I.”

Printre personalitățile premiate vineri seară de Gabriela Firea se numără și academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici. Locația aleasă pentru premiere și numele celui onorat au stârnit indignarea monarhiștilor. Asta pentru că academicianul a fost declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) colaborator al securității, ca poliție politică. Mai mult, printre ”obiectivele” sursei Stolnici s-a aflat chiar Casa Regală și anturajul Regelui Mihai, scrie evz.ro.

Decizia CNSAS din 28.08.2007 a rămas definitivă, prin necontestarea ei în instanță de către academician, susțin surse oficiale din instituția de studiere a arhivelor.

Potrivit documentelor CNSAS, Constantin Bălăceanu Stolnici a colaborat cu Securitatea în perioada 1965 - 1989, sub numele conspirative ”Laurențiu” și ”Ionescu Paul”. Sub al doilea pseudonim, medicul a ”penetrat” anturajul Regelui, în special prin discuțiile purtate cu Ioan Mocsony-Stârcea, fost Mareșal al Curții REgale, aflat și el în Exil, în Elveția.

Iată un extras dintr-o caracterizare a informatorului ”Laurențiu”/”Ionescu Paul”. ”În Germania a intervenit în special la nivelul grupului de la Europa liberă , încercând să orienteze în sensul instrucțiunilor primite unele luări de poziție și puncte de vedere. A putut discuta cu fostul rege Mihai. A semnalat existența unei arhive de documente privind tratatul de pace al României, la Mocsony-Stărcea Ioan, și a unei extrem de vaste și interesante colecții de scrisori.”

În documentele CNSAS apar mai multe mențiuni privind informațiile culese din anturajul Regelui Mihai de actualul academician și furnizate apoi Securității.

Mai multe articole despre:
Securitate regele Mihai rege Gabriela Firea turnat