MENIU

Fructul interzis bebeluşilor de până la un an. E un adevărat pericol. Multe mămici fac greşeala asta

Fructul interzis bebeluşilor de până la un an. E un adevărat pericol. Mult mămici fac greşeala asta

Căpşunele fac parte din categoria fructelor care se introduc prima oară în alimentaţia copilului după vârstă de un an, din cauza riscului crescut de alergii, mai ales în cazul existenţei unui istoric familial cu astfel de probleme.

În cazul în care, până la această vârstă, copilul a manifestat reacţii alergice la alte alimente din perioada diversificării, există toate şansele să fie alergic şi la căpşune, motiv pentru care este recomandat să amâni introducerea acestora în meniul lui după vârstă de 2 ani.

Căpşunele pot fi consumate de copiii care nu sunt alergici la acestea în stare crudă, în sucuri sau piureuri de fructe. Ulterior, acestea pot fi adăugate în prăjituri, sucuri şi alte deserturi. Pot fi consumate şi procesate termic, în compoturi sau dulceţuri, scrie copilul.ro.

Căpşunele se asociază cu toate fructele pe care copilul le poate consumă la vârstă pe care o are la momentul introducerii lor în alimentaţie.

Mai multe articole despre:
null