MENIU

Fostul şef al SPP, dezvăluiri fulminante despre războiul Dragnea-SPP

Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, dă publicității mai multe informații de culise, dezvăluind cum s-a ajuns la actualul război dintre Liviu Dragnea și șeful SPP, Lucian Pahonţu.

"Nu am niciun motiv să apăr actuală conducere a SPP, nu știu dacă acuzațiile formulate împotriva celor din conducerea instituției sunt adevărate sau nu. Ceea ce știu este faptul că subordonarea acestei structuri a fost permanent ținta unor persoane cu funcții de conducere în Ministerul de Interne. De asemenea cunosc manevrele care se fac pentru realizarea acestui obiectiv. Este interesant modul în care au ajuns informațiile, care i-au determinat pe domnul Dragnea și pe doamna Dăncilă să ia decizia de a renunţa la protecția asigurată de către SPP.

Din datele pe care le am, domnul Dragnea a fost informat în faza inițială de un fost ofițer al instituției. Deși domnul Dragnea a refuzat, la numirea în actuală funcție, protecția SPP, a solicitat, totuși, să îi fie desemnat un aghiotant în care avea încredere. Conducerea SPP s-a conformat, și a desemnat ofițerul respectiv ca aghiotant la Președintele Camerei Deputaților.

În anul 2015, în perioada în care domnul Victor Ponta era internat în spitalul din Turcia, domnul Dragnea i-a făcut o vizită acestuia. Ofițerul SPP l-a însoțit, dar în mod ilegal. Și-a luat concediu, nu a solicitat aprobare pentru deplasarea în străinătate, conform regulamentelor militare, și nu a informat conducerea SPP despre această misiune. Nu am nicio îndoială că i s-ar fi dat imediat aprobarea și că s-ar fi luat toate măsurile ce se impun pentru o astfel de activitate. La întoarcerea în țară, ofițerul a fost chemat de directorul Serviciului și convins să demisioneze.

Aici cred că a greșit domnul general Pahonţu! Eu l-aș fi trecut imediat în rezervă, urmând procedura legală, și i-aș fi făcut plângere penală la parchetul militar competent. După trecerea în rezervă, domnul Dragnea l-a ajutat pe acest fost ofițer SPP să fie numit Secretar de Stat în Guvern și membru în mai multe consilii de administrație.

La scurt timp, după aprobarea demisiei din SPP, a fost contactat de ofițeri dintr-o altă structura de informații, și i s-a propus să colaboreze cu ei. Din acel moment domnului Dragnea i s-au furnizat o serie de informații referitoare la acțiunile ilegale ale conducerii SPP, îndreptate împotriva demnitarilor protejați. Nu cunosc dacă informațiile furnizate sunt corecte sau nu, dar cunosc modul în care o informație falsă se poate prezenta ca adevărată.

Sunt mai multe procedee, dar cel mai uzitat este acela al trimiterii informației prin mai multe canale, îmbrăcată în forme diferite, dar în esență cu același conținut. Venind din surse diferite, informația falsă devine credibilă, mai ales dacă în conținutul ei sunt și aspecte total nesemnificative, dar care sunt corecte și se pot verifica, iar aspectele de interes chiar dacă nu se pot verifica devin credibile potrivit raționamentului conform căruia dacă primele sunt adevărate înseamnă că și următoarele sunt la fel.

Aici putem avea de-a face cu o acțiune planificată de dezinformare, de manipulare, pentru realizarea scopului pe care l-am menționat anterior. Însă pentru a ne convinge dacă lucrurile stau așa sau nu, este necesar ca Parlamentul, prin comisiile de specialitate competente, să deruleze o anchetă în acest sens și să-i audieze pe ofițerii de protecție și pe aghiotanţi dacă cei din conducerea SPP le-au cerut date despre demnitari, altele decât cele pentru îndeplinirea misiunilor de protecție.

În același timp, având în vedere faptul că s-a renunțat la protecția din partea organului de stat abilitat să facă acest lucru, este necesar că structura competentă din Parchetul General să înceapă cercetările pentru a determina persoanele din SPP, ale căror acțiuni ilegale au condus la luarea acestei decizii de către Președinții celor două Camere ale Parlamentului și de către membrii Guvernului în frunte cu Primul-ministru, această decizie punând în mod evident în pericol Siguranța Națională, prin crearea unei stări reale de vulnerabilitate în ceea ce privește protecția demnitarilor, parte componentă a acțiunilor menite să o realizeze!!!”, a scris Dumitru Iliescu pe Facebook.

Sursa: aktual24.ro

Mai multe articole despre:
SPP Liviu Dragnea