MENIU

Fondul Proprietatea: Proiectul privind Reactoarele 3 și 4 este nefezabil

Fondul Proprietatea consideră că proiectul privind construcția Reactoarelor 3 și 4, care ar urmă să fie făcut cu o companie chineză, este nefezabil și ar putea crea mari prejudicii acționarilor Nuclearelectrica în cazul în care este continuat, având în vedere situația actuală a pieței energiei electrice, precum și prognozele pe termen lung, se arată într-un comunicat al Fondului Proprietatea.

Proiectul reactoarelor 3 și 4 este unul foarte costisitor pentru Nuclearelectrica, cu impact negativ asupra profitului acesteia, se spune în comunicatul Fondului Proprietatea, iar acționarii companiei au dreptul să cunoască detalii privind cheltuielile generate de proiect până în acest moment

Potrivit ultimelor declarații publice ale reprezentanților Ministerului Energiei, acest proiect va recupera valoarea investiției doar la un preț al energiei electrice de 82 de euro/MWh, în timp ce prețul actual pe piață OPCOM este mult mai mic, respectiv 35-40 de euro/MWh. Această diferență de preț arată clar că proiectul este nefezabil, se mai arată în comunicat.

Fondul Proprietatea critică și decizia Ministerului Energiei de a vota în cadrul Adunării Generale a Acționarilor companiei Nuclearelectrica din data de 17 octombrie împotriva propunerii referitoare la întocmirea unui raport privind sumele cheltuite până în acest moment de companie cu proiectul privind construcția Reactoarelor 3 și 4.

"Suntem foarte surprinși și dezamăgiți de votul Ministerului Energiei, având în vedere că aceasta creează un precedent periculos și desconsidera în totalitate principiul transparenței în companiile de stat, care este pe de altă parte promovat și susținut atât de Guvern, cât și de Ministerul Energiei în bază legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Proiectul reactoarelor 3 și 4 este unul foarte costisitor pentru Nuclearelectrica, cu impact negativ asupra profitului acesteia, iar acționarii companiei au dreptul să cunoască detalii privind cheltuielile generate de proiect până în acest moment", a declarat Greg Konieczny, CEO al Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursală București.

"Având în vedere că Nuclearelectrica este o companie listată pe bursă de valori, Ministerul Energiei ar trebui cu atât mai mult să respecte cerințele de transparența și raportare aplicabile companiilor listate, spre beneficiul companiei și al tuturor acționarilor săi", a mai spus Greg Konieczny.

Fondul Proprietatea solicita Ministerului Energiei și altor ministere care dețin participații majoritare în companiile de stat să sprijine respectarea principiului transparenței în companiile respective și să informeze în mod regulat toți acționarii cu privire la evoluțiile semnificative cu impact asupra activității companiilor, potrivit Hotnews.ro.

Mai multe articole despre:
Cernavodă reactoarele 3 şi 4