MENIU

DOSARUL lui Constantin Nicolescu, REJUDECAT. Fostul şef al CJ Argeş e acuzat de CORUPŢIE

Dosarul lui Constantin Nicolescu va fi rejudecat

Dosarul fostului şef al Consiliului Judeţean din Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la rejudecare.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, în noiembrie 2013, pe preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false. Decizia nu era definitivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Constantin Nicolescu este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene anterior menţionată, săvârşite în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

În 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău, fiind dus la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe cord.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie 2011.