DOSAR HISTORIA. Cine se află în Sarcofagul lui Alexandru cel Mare?
În 1887 istoricul, arheologul şi pictorul Osman Hamdi Bey face o descoperire de senzaţie în timp ce se ocupă de excavarea necropolei regale din anticul oraş Sidon din Libanul modern.
Fenicienii au ales o locaţie inspirată pentru cetatea care era apărată de promotoriu. Oraşul era într-un fel părintele tuturor centrelor urbanisticie feniciene, baza pentru Tyr şi indirect baza pentru Cartagina. Oraşul îl pomeneşte cu laude şi Homer, datorită textileor şi sticeli de calitate produse aici. Descoperirea de aici are şi ea propria istorie. Proprietarul unei bucăţi de pământ din zonă găseşte o fântână adâncă, pornind de la care directorul muzeului, Osman, aduce la lumină o întreagă necropolă dar şi două caverne. In prima este adăpostit un mormânt jefuit, iar în cea de-a doua sarcofagul regelui Tabnit (secolul al V-lea a.Hr., dar şi alte monumente interesante, cum ar fi sarcofagul lui Alexandru cel Mare.)
O creaţie extraordinar de elaborată, odinioară împodobită cu culori vii, o capodoperă a artei elenistice, sarcofagul şi-a primit acest nume nu pentru că l-ar avea drept ocupant pe Alexandru, ci pentru că regele macedonean figurează în două dintre cele mai importante frize de pe monument. Fără îndoială că necropola în care a fost descoperit era de sorginte regală. Deşi încă mai există multe dubii, momentan cercetările indică spre regele Sidonului, Abdalonymos, care îşi datora tronul lui Alexandru. Sidonul aparţinea de Imperiul Persan, prin urmare era de aşteptat un tribut din partea acestuia. Cu toate acestea, când Abdalonymos era tânăr, regele Tennes (Tabnit) se revoltă. Faraonul Nectanebo al II-lea susţine rebeliunea, dar ea eşuează în faţa lui Artaxerxes al III-lea Ochus, care ocupă zona în 346 a.Hr.
Când izbucneşte războiul dintre Persia şi Macedonia, regele următor, Straton (Abdastart), contribuie la asigurarea forţelor navale ale persanilor, aflate sub comanda lui Memnon din Rhodos. Totuşi Alexandru îl învinge pe Dareios Codomannus la Issos în 333 a.Hr. şi înaintează spre sudul Feniciei. Straton se predă. Abdalonymos , deşi avea sânge albastru, lucra ca grădinar când armata macedoneană se impune în faţa persanilor, dar Alexandru îl numeşte rege în locul satrapului. Alegerea se baza pe ideea că Abdalonymos nu ar fi avut ambiţii politice mari. Fiind reprezentat în scenele de pe sarcofag, este foarte probabil ca acesta să-i fi aparţinut. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că ar fi fost sculptat între anii 313 şi 311 a.Hr., de către sculptorii greci de la Scoala lui Lyssipos, un atelier din Rhodos sau meşteşugarii ionieni care locuiau în Fenicia.
Şi prin acest monument Alexandru continuă tradiția de a echivala arta cu un instrument politic, de propagandă. A dorit să-şi exprime prin ea statutul său aparte, mai întâi de erou, apoi de zeu. Construcția imaginii sale era atât de important încât regale şi-a ales personal artiştii (Apelles, Pyrgoteles şi Lysippos). În ciuda edictului care le permitea doar acestora monopolul asupra portretisticii imperial, mulți alți artişti şi-au asumat rolul de făuritori ai imaginarului politic.
Există multe imagini ale lui Alexandru cărora nu li se poate atribui un nume, un creator, nici măcar o dată exactă sau un loc. Portretele au fost identificate cu Alexandru pe baza mai multor trăsături cum ar fi frizura care seamănă cu o coamă de leu sau capul înclinat. Identificările sunt problematice pentru că le susțin prea puține surse scrise. Avem ca exemple un portret din jurul anului 338 a.Hr. a lui Leochares care prezintă buclele, fața curată şi ochii mari, sau capul de marmură de la British Museum care ar fi o reprezentare postumă foarte idealizată a conducătorului. Alte lucrări sunt considerate copii ale acelora executate de Lysippos. Lysippos este cel care ar fi surprins la Alexandru vigoarea, tăria de caracter, dar şi spiritul contemplativ
Continuarea pe historia.ro