Donald Trump se dezlănțuie asupra Iranului: „Nu acesta este acordul pe care l-am încheiat!”
Președintele Donald Trump declară victoria în Iran, dar amenință în legătură cu strâmtoarea Ormuz. Trump cere Teheranului să înceteze imediat taxarea navelor care trec pe acolo și subliniază că această măsură nu este parte a acordului stabilit cu SUA. În plus, acesta susține că, în curând petrolul va începe să circule, cu sau fără ajutorul Iranului.
Donald Trump: „Iran se descurcă prost în ce privește Ormuz!”
Președintele SUA, Donald Trump, susține că Iranul nu a deblocat, de fapt, traficul naval prin Strâmtoarea Ormuz și arată că nu acesta este armistițiul pe care l-au încheiat. „Iranul se descurcă foarte prost, unii ar spune chiar rușinos, în ceea ce privește permiterea navelor, pentru ca petrolul să treacă prin Strâmtoarea Hormuz”, a transmis Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social.
În paralel, atacurile aeriene israeliene de amploare din această săptămână asupra Libanului amenință să compromită armistițiul dintre SUA și Iran. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul dorește negocieri directe cu Libanul privind dezarmarea Hezbollahului și stabilirea unor relații pașnice, dar a precizat că, în prezent, nu există niciun armistițiu în vigoare.
Totodată, ministrul spaniol al Afacerilor Externe a anunțat redeschiderea ambasadei la Teheran. Madridul închiseseră temporar reprezentanța diplomatică pe 7 martie, la o săptămână după începerea atacului SUA și Israelului asupra Iranului.