Cum va fi vremea de Înviere? Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu: „Vreme mai rece pentru această perioadă”
Românii care se pregătesc pentru sărbătorile pascale trebuie să știe că vremea din noaptea de Înviere va rămâne mai rece decât normalul perioadei, chiar dacă temperaturile vor înregistra o ușoară creștere față de zilele precedente. Anunțul a fost făcut de Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.
Cum va fi vremea în zilele de sărbătoare?
Potrivit meteorologilor, valorile termice din aceste zile vor rămâne sub media obișnuită pentru această perioadă din calendar. Temperaturile maxime de vineri și sâmbătă vor fi cuprinse, în general, între 10 și 15 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în sud-vestul țării și în București, unde se vor înregistra aproximativ 13–14 grade.
„Din punct de vedere termic, chiar dacă valorile vor mai crește ușor comparativ cu ultimele zile, rămâne pe un fond de vreme mai rece pentru această perioadă, cu mici variații de la o zi la alta.
Maximele astăzi și mâine fiind cuprinse între 10 până la 15 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în partea de sud-vest a țării, inclusiv în Capitală, o maximă în jurul a 13-14 grade.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, temperaturile minime vor fi negative, spre minus 5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 6-7 grade pe litoral.
De asemenea, în Capitală, o minimă în jurul a 2-4 grade, iar duminică vorbim de temperaturi care vor crește ușor, având în vedere că arcul maximelor situat între 7 până la 17 grade, dar vor mai fi posibile precipitații slabe, mai ales în zona de munte, acolo unde este posibil ca lapovițele și ninsorile să mai continue și intensificările de vânt moderate să fie de asemenea prezente.
Chiar și săptămâna următoare, temperaturile vor crește.
Săptămâna va debuta, iată, cu valori de temperaturi între 10 până la 18 grade, în Capitală 15 grade.
Ne apropiem de normalul termic al perioadei din calendar, însă pe ansamblu, din punct de vedere pluviometric, precipitațiile vor fi unele slabe.”, a declarat Elena Mateescu, șefa ANM, exclusiv pentru Realitatea PLUS.