MENIU

Cum poți combate oboseala la serviciu

A devenit cumva un lucru banal să ne auzim apropiaţii plângându-se de oboseală profesională crâncenă. Şi, lăsaţi apropiaţii şi problemele lor – cred că nici voi nu vă simţiţi prea în formă cu toată aglomerarea sarcinilor de pe piaţa muncii din ultima vreme. csid.ro propune câteva soluții pentru combaterea oboselii la job.

1. Ţineţi un plan exact al tuturor activităţilor (asta e ceva cu care încerc şi eu să mă obişnuiesc). Altfel, veţi fi mereu copleşiţi şi surprinşi de câte sunt de făcut şi le veţi încurca şi le veţi suprapune. Aşa vă asiguraţi că aveţi un control şi că alocaţi din start timpul suficient pentru fiecare sarcină în parte.

2. Treceţi în planul acela şi timpul pentru voi. Zâmbiţi când auziţi de timp numai pentru voi? Vi se pare de domeniul imposibilului? Vă înţeleg, dar înţelegeţi-mă şi voi că fără câteva ore dedicate doar vouă nu veţi putea rezista mult. Folosiţi-le cât puteţi de bine ca să vă relaxaţi. Puteţi merge la yoga dacă nu aţi mai făcut-o, vi se va părea o binecuvântare cu condiţia să nimeriţi instructorul potrivit.

3. Menţineţi un stil de viaţă sănătos. Asta în afara programului nebun de la slujbă care numai sănătos nu se poate numi. Tentaţia într-un astfel de moment este să ne refugiem în mese luate pe fugă (fast-food-ul ne devine cel mai bun prieten, credem noi) în dulciuri care ne dau starea de bine, în alcoolul care spunem că ne mai deconectează. Uităm şi de sport şi de tot, iar aşa doar înrăutăţim situaţia. Avem nevoie de sprijin pentru un organism suprasolicitat, nu de noi beţe în roate.