MENIU

Cum a ajuns Yahoo la un PROFIT FANTASTIC, mai mare decât bugetul României pe Sănătate

Profitul Yahoo pentru al treilea trimestru din acest an a crescut semnificativ, la 6,77 miliarde de dolari (5,3 miliarde euro). Motivul este simplu: câştigul net de 6,3 miliarde de dolari obţinut din listarea pe bursa din New York a grupului de comerţ electronic Alibaba. Spre comparaţie, bugetul pentru sănătate al României nu a depăşit 5 miliarde euro în acest an.

Yahoo, care a vândut 140 de milioane de acţiuni Alibaba în cadrul ofertei, a obţinut un câştig brut de 9,5 miliarde de dolari, potrivit Capital.ro. În urmă cu 9 ani, Yahoo a plătit doar 1 miliard de dolari pentru acţiunile în grupul chinezesc.

Yahoo a raportat un avans important al profitului net în cel de-al treilea trimestru, la 6,77 miliarde de dolari, faţă de 296,7 milioane de dolari în acelaşi interval din 2013.

Creşterea semnificativă este susţinută de vânzarea acţiunilor Alibaba din luna septembrie. Atunci, grupul chinez de comerţ electronic a obţinut o sumă record la listarea pe bursa din New York, de 25 de miliarde de dolari.

Veniturile Yahoo în cel de-al treilea trimestru nu au trecut de 1,1 miliarde dolari. Acţiunile companiei au urcat cu 4,8% pe bursa din New York după publicarea rezultatelor.

Mai multe articole despre:
yahoo