MENIU

CULISELE STATULUI PARALEL. Antreprenorii din fruntea statului

Afaceriști cu funcții publice. Foto/Profimedia

Foarte multe persoane care administrează societăți private dubioase au ajuns pe parcursul timpului în funcții publice bine plătite.

Potrivit unui material semnat de jurnalista Iosefina Pascal, unul dintre „antreprenorii” de succes care a prins un job la stat este actualul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu. În trecut, Ciprian Ciucu a candidat la Primăria Capitalei din partea M10, partidul Monicăi Macovei. Între timp, actualul edil al Sectorului 6 a trecut în tabăra liberală, același partid despre care, pe parcursul timpului, nu a avut cele mai pozitive declarații.

CRITICI ASPRE DE LA CIUCU PENTRU PNL ȘI ORBAN

„Din păcate, PNL nu a reușit să vină cu un candidat mai proaspăt. Mai mult, a venit cu un candidat care a fost ministru la Transporturi și care nu a reușit să-i dea Bucureștiului o șosea de centură modernă.”

Înainte să ajungă primar, Ciucu a fost președinte al Consiliului Național de Integritate, instituția care controlează Agenția Națională de Integritate.

Iosefina Pascal atrage atenția în ancheta sa că Ciprian Ciucu a fost și angajatul lui Cristian Ghinea, fostul ministru al fondurilor europene din executivul Cioloș, la Centrul Român de Politici Europene. Potrivit jurnalistei, Ciprian Ciucu a primit finanțări masive de la Comisia Europeană și de la mai multe ONG-uri pentru „o societate deschisă”, dar și mai multe sume de bani de la Ghinea.

Tot Iosefina Pascal relatează în cadrul anchetei sale despre contractele pe care firma pe care a administrat-o Ciucu împreună cu soția sa ar fi avut în 2014 contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Firma administrată de Ciucu ar fi încasat aproape 68 de mii de euro pentru consultanță asupra a două proiecte regionale, în Moldova și Ucraina.

Un alt administrator al unor societăți private care ar fi avut contracte cu statul român este Ana Maria Ciceală, Consilier Municipal din partea USR. Potrivit jurnalistei Iosefina Pascal, Ana Maria Ciceală, militantă pro-mediu, a administrat mai multe filme care aveau ca activitate exploatarea forestieră. În anul 2019, potrivit unei anchete desfășurate de publicația Grupul.ro, Ana Ciceală conducea o societate cu capital danez care a intermediat vânzarea a 11 mii de hectare de păduri din țara noastră. Potrivit site-ului Iosefinei Pascal, firma care a tranzacționat suprafața de pădure a fot achiziționată de un grup celebru pentru exploatarea forestieră masivă. Ba mai mult, firma care intermediase transferul hectarelor de pădure ar fi fost administrată în timpul acestei tranzacții de către tatăl Anei Ciceală, Ion Ciceală.

În ancheta Iosefinei Pascal este menționat și fostul primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu. Acesta a administrat pe parcursul timpului mai multe societăți care își desfășurau activitatea în domeniul imobiliarelor.
În 2019, când încă era în funcția de edil al Sectorului 6, Gabriel Mutu s-a apărat și a spus că faptele aduse în discuție s-au întâmplat când era doar „om de afaceri” și nu îndeplinea funcții publice.

Jurnalista Iosefina Pascal afirmă pe site-ul său că printre aceste societăți se află un off-shore din Panama și unul din Seychelles.

În 2014, acesta ar fi fost vizat într-un dosar al DIICOT privind „folosirea cu rea credință a bunurilor unei societăți și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, însă dosarul nu ar mai fi ajuns niciodată să fie judecat iar procurorul de caz ar fi fost reținut de către Direcția Națională Anticorupție.