MENIU

CSM avertizează: Declarațiile persoanelor publice pot deforma percepția publică asupra justiției

<p>CSM avertizează: Declarațiile persoanelor publice pot deforma percepția publică asupra justiției</p>

Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenția, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că declarațiile personalităților publice din România, referitoare la procedurile judiciare aflate în curs de desfățurare, pot deforma percepțiile publice privind înfăptuirea justiției, informează Ziare.com. 

CSM a transmis un comunicat de presă, privind poziția instituției față de "recentele evoluții ale discursului public, în legătură cu activități judiciare aflate în curs de desfășurare", atrăgând atentia asupra "declarațiilor lansate de unele persoane publice și comentariile generate de acestea, în spațiul public", cu referire la politicieni, formatori de opinie și reprezentanți ai societății civile.

"CSM, în calitatea sa de garant al independenței justiției, atrage atentia că, prin exprimarea de către personalități publice a unor opinii sau aprecieri personale, referitor la proceduri judiciare aflate în curs de desfășurare, pot fi generate deformări ale percepției publice privind înfăptuirea justiției, în România, cu consecințe grave asupra încrederii cetățenilor în justiție", se arată în comunicat.

Totodată, amintind că dreptul la informare a publicului și dreptul la apărare sunt garantate prin lege, CSM a făcut un apel către toate persoanele implicate sau vizate de procedurile judiciare "de a gestiona echilibrat și rațional orice mesaj public", apel făcut și către instituțiile media și reprezentanții societății civile.

Mai multe pe Ziare.com.