MENIU

Copiii din grădinițele și școlile din Rusia, obligați să-l felicite pe Putin de ziua lui: „Putin poate orice”

Copiii din grădinițele și școlile din Rusia, obligați să-l felicite pe Putin de ziua lui. Foto: MoscowTimes

Pe 7 octombrie, când Vladimir Putin a împlinit 73 de ani, în grădinițele și școlile din întreaga Rusie s-au desfășurat activități menite să-l sărbătorească pe președinte.

Copii de toate vârstele, de la cei mai mici din creșe până la elevii din clasele primare, au fost implicați în acțiuni festive organizate la nivel național, potrivit informațiilor apărute pe platforma VKontakte și preluate de publicațiile independente Verstka și Mozhem Obiasnit.

Copii puși să cânte și să pozeze pentru „ziua președintelui”

În numeroase instituții de învățământ, sărbătoarea a fost marcată prin activități cu o tematică dedicată liderului de la Kremlin. La o grădiniță din Iujnouralsk, copiii mai mici au fost fotografiați ținând portretul lui Putin și drapele ale Federației Ruse, scrie MoscowTimes. În districtul autonom Hantî-Mansi, băieții au fost îmbrăcați în cămăși tradiționale rusești, iar fetițele au purtat rochii și baticuri, în timp ce erau filmate pentru o felicitare video. În regiunea Tiumen, chiar și copiii din grupele de creșă au fost implicați în realizarea unui mesaj video de felicitare pentru președinte.

Vladimir Putin, radiografiat de un criminolog de top: un psihopat cu o personalitate întunecată

„Atmosferă de sărbătoare și unitate” în grădinițele din regiuni

La grădinița „Lesnaia Skazka” din regiunea Voronej, cadrele didactice au organizat o discuție intitulată „Rusia mea – președintele meu”. Conducerea instituției a transmis că activitatea a reușit să creeze „o atmosferă de sărbătoare și unitate” și să consolideze „sentimentul de patriotism al copiilor”.

În regiunea Sverdlovsk, copiii de la grădinița „Rodnicik” au învățat despre viața și cariera lui Vladimir Putin, despre care educatoarele au spus că „a făcut și continuă să facă o contribuție semnificativă la dezvoltarea Federației Ruse”. În regiunea Samara, micuții au confecționat „case talisman” dedicate celor care luptă în războiul din Ucraina, ca omagiu pentru aniversarea președintelui.

La grădinița care funcționează în cadrul Școlii Nr. 127 din Omsk, copiii au interpretat pe scenă cântecul „Tatăl poate orice”, adaptat pentru ocazie. Versurile au fost cântate în fața camerei: „Putin poate, Putin poate face orice. Ce nu poate face Putin, nu se poate întâmpla.”

Vladimir Putin, amintiri surprinzătoare despre o dimineață în pijamale, alături de Tony Blair: „Am băut cafea împreună”

Școlile, implicate în activități de propagandă și loialitate

La o școală din regiunea Novosibirsk, elevii au fost adunați pentru a viziona filmul propagandistic „Putin. Kremlinul. Rusia”, realizat de jurnalistul Pavel Zarubin. În același timp, la Școala Nr. 8 din orașul Kholmsk, pe insula Sahalin, elevii au „decis să marcheze ziua cu o faptă bună” – au aranjat mesele din cantină înainte de prânz.

În Osetia de Nord, peste 70 de elevi au fost chemați să cânte imnul Federației Ruse în cinstea aniversării liderului de la Kremlin. În regiunea Tomsk, copiii din satul Teguldet i-au transmis lui Putin urări de „înțelepciune, răbdare, vitalitate și cer senin deasupra capului.”

Și grădinițele din teritoriile ocupate din Ucraina, mobilizate pentru felicitări

Manifestările dedicate zilei de naștere a lui Vladimir Putin nu s-au limitat la teritoriul Federației Ruse. În zonele ocupate din estul Ucrainei, copiii au fost de asemenea implicați în acțiuni similare. La grădinița nr. 11 din Makeevka, micuții au realizat felicitări desenate, iar la grădinița „Teremok” din Volnovaha au fost fotografiați ținând în mâini postere cu inscripțiile „Rezistență”, „Prosperitate” și „Sprijin public”.

Planurile președintelui de ziua sa: între familie și Consiliul de Securitate

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat anterior că nepoții lui Putin intenționează să-l felicite cu „căldură și dragoste”. Tot el a adăugat că, „o zi de naștere rămâne o zi de naștere”, dar liderul rus are programată o ședință cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate în a doua parte a zilei.

Noi culmi ale delirului la Kremlin. Medvedev: „Europenii să se teamă și să tremure, ca animalele stupide dintr-o turmă”

Mai multe articole despre:
vladimir putin gradinite rusia scoli rusia