MENIU

Coaliția a pus țara la cale. Amână Legea Pensiilor, dar ”cu grijă”. Legile Justiției, în Parlament

Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Mihai Tudose s-au reunit miercuri, în ședință, în biroul șefului PSD, pentru a vorbi despre bugetul pe 2018, dar și despre prioritățile legislative. La finalul ședinței, președintele ALDE a venit în fața presei să anunțe deciziile, iar după o oră a ieșit și Dragnea, că să confirme cele spuse de Tăriceanu și să aducă lămuriri. Astfel, Legea Pensiilor se discută abia de anul viitor, adică se amână, fiind o decizie pe care coaliția a luat-o ”cu grijă”, iar Legile Justiției vor fi trecute prin Parlament, potrivit procedurilor. Totodată, Tăriceanu a mai spus, referitor la bugetul pe 2018, că fiecare minister va trebui să își prioritizeze investițiile în funcție de buget. Referitor la posibilitatea ca Pilonul II de pensii să devină privat, Tăriceanu a subliniat că au avut o discuție, dar nu s-a luat o decizie, întrucât coaliția așteaptă un punct de vedere de la ASF. 

Călin Popescu Tăriceanu a confirmat, după ședința Coaliției, că au decis să lucreze la Legea Pensiilor abia din 2018. Prin urmare, pentru români, se amână intrarea în vigoare a legii cu un an. Acesta a susținut că este o lege foarte stufoasă și sunt milioane de dosare care trebuie modificate.

Întrebat cum s-a ajuns la această decizie în cadrul coaliţiei de guvernare, Tăriceanu a răspuns: „Cu grijă”. „Am să vă spun ceea ce ştiu de la Ministerul Muncii. Legea este extrem de complicată, de stufoasă, şi măsurile care trebuiesc avute în vedere sunt de o amplitudine fără precedent. Adică sunt milioane de dosare care trebuiesc analizate pentru a evalua impactul acestei legi”, a susţinut el.

Întrebat dacă s-a mai analizat posibilitatea ca Pilonul II de pensii să devină opţional, liderul ALDE a spus: ”Am avut această discuţie astăzi, şi o să avem un punct de vedere din partea ASF-ului pe acest subiect şi, sigur că, în funcţie de punctul de vedere exprimat de ASF, vom lua o decizie.”

Totodată, acesta a mai anunțat că legile Justiției vor fi trecute prin Parlament, în final. 

"În legătură cu legile Justiției, domnul ministru al Justiției Tudorel Toader va veni cu pachetul de reformă la Comisia juridică, îl va prezenta, îl va susține, urmând ca coaliția să promoveze proiectul de pachet de legi de reformă, să înceapă dezbaterile ca inițiativă parlamentară", a declarat, miercuri, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după ședința coaliției de guvernare.

El a adăugat că nu există intenția de "a lungi lucrurile" în acest caz. "Domnul ministru, dacă e gata, poate să fie invitat și mâine și poimâine, deci nu avem intenția să lungim lucrurile, din contră", a adăugat Tăriceanu. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, că a finalizat proiectul de modificare a legilor Justiției.

Ce bani are România, în 2018

Proiectul de buget pentru anul viitor se va încadra în limita deficitului maxim de 3%, a mai declarat Tăriceanu El a precizat că nu există "niciun risc de derapaj".

"Pot să vă spun că proiectul va fi unul care se va încadra în limita deficitului maxim de 3%. Nu există risc de derapaj. Aici, sigur, avem în vedere creșterea unor cheltuieli, majorarea punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie anul viitor, dar toate acestea intră în anvelopa bugetului pe anul viitor. Nu am discutat astăzi pe ce creștere economică. Acestea sunt datele pe care le furnizează Institutul de Prognoză și, pe baza acestor date, din câte știu datele preliminare indică pentru anul viitor PIB-ul de 901 miliarde lei", a afirmat Tăriceanu.

Președintele ALDE a spus că în elaborarea bugetului trebuie să se plece de la prioritizarea investițiilor.

"În momentul de față, Guvernul pregătește elaborarea bugetului, dar trebuie să plecăm evident de la câteva principii și anume prioritizarea investițiilor. Ca atare, toate ministerele care își construiesc proiectele de buget, pentru că modalitatea este ca Guvernul, Ministerul de Finanțe în speță, să strângă propunerile de la buget de la toți ordonatorii de credit, trebuie să delimiteze cheltuielile de funcționare, de administrare de cheltuielile de investiții. Bineînțeles că fiecare ordonator de credit, fiecare minister trebuie să își prioritizeze investițiile pentru că avem, prin programul de guvernare, o serie de obiective de investiții de infrastructură. Nu mă refer numai la cele rutiere, dar bineînțeles că și cele rutiere, de transport trebuie duse la bună îndeplinire", a precizat el.

 Ce spunea Dragnea, marți

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, că în proiectul de buget pentru anul viitor vor fi prinse toate majorările prevăzute în programul de guvernare, nu însă şi legea pensiilor, despre care a spus că nu este obligatoriu să se aplice din 2018.

Liderul PSD a spus că nouă lege pensiilor nu este prinsă în bugetul pentru 2018 deoarece nu a fost încă adoptată, spunând că nu este obligatoriu că această să se aplice de anul viitor.

"Nu, din moment ce nu-i adoptată. Ca să vii cu un proiect de lege a bugetului de stat, nu poţi să vii decât pe legi adoptate, nu poţi să prezumi că în anul următor sau peste o lună va fi adoptată o lege. Am şi discutat despre asta, că legea pensiilor nu este obligatoriu să-şi producă efectele financiare în 2018. În schimb, toate creşterile de care am vorbit în programul de guvernare sunt prinse în legea bugetului", a precizat Dragnea.

Întrebat pe ce creştere economică se bazează bugetul pentru anul viitor, liderul social-democrat a spus că detaliile vor fi făcute publice miercuri, după şedinţa coaliţiei.

  Legea pensiilor ar putea fi amânată pentru 2019. Anunţul făcut de Liviu Dragnea