Clinica din Constanța unde a murit o gravidă sfidează autoritățile: cere în instanță suspendarea sancțiunii DSP
Clinica privată Armonia din Constanța, locul unde o tânără polițistă a murit imediat după ce a născut, a ales să conteste măsurile impuse de autorități.
Societatea Isis Medical Center SRL, care administrează unitatea, a depus o acțiune în instanță împotriva Direcției de Sănătate Publică Constanța. Prin această acțiune, clinica solicită suspendarea deciziei prin care a fost amendată cu 30.000 de lei și obligată să închidă secția ATI și blocul operator. Cererea are ca scop blocarea aplicării sancțiunii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Tribunalul Constanța a stabilit primul termen al procesului pentru data de 12 noiembrie.
Amenda și închiderea secțiilor spitalului privat
După tragedia care a avut loc în clinica Armonia, autoritățile au desfășurat verificări ample. În urma controlului efectuat de Inspecția Sanitară de Stat și de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, s-a decis suspendarea activității medicale din secția de terapie intensivă și din blocul operator. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că unitatea va mai putea funcționa doar în regim ambulatoriu, până la remedierea problemelor constatate. „Unitatea spitalicească privată va funcționa în regim ambulatoriu, atât cât sigur îi se permite conform legislației în vigoare. Ce se va întâmpla mai departe cu unitatea privată nu știu și sper că dacă în această unitate sanitară va mai avea loc vreodată un act medical, el să fie făcut corespunzător și respectând toate standardele”, a declarat ministrul.
Noi reguli pentru supravegherea unităților medicale
După acest caz, Ministerul Sănătății a anunțat că lucrează la o platformă digitală menită să asigure un control mai strict asupra modului în care se eliberează autorizațiile pentru unitățile sanitare. Alexandru Rogobete a explicat că a fost constituit un grup de lucru format din specialiști ai Corpului de Control, ai Inspecției Sanitare de Stat și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale. Scopul acestui grup este crearea unei aplicații care să permită monitorizarea și verificarea digitală a tuturor documentelor necesare obținerii avizelor sanitare. „În ultima săptămână s-a creat un grup de lucru împreună cu colegii de la Corpul de Control și de la Inspecția Sanitară de Stat, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru a realiza o platformă digitală”, a explicat Rogobete.
Cum va funcționa noul sistem digital
Prin noul mecanism, toate documentele depuse de o unitate medicală pentru obținerea avizului sanitar vor fi încărcate electronic de către Direcțiile de Sănătate Publică. Specialiștii din cadrul Inspecției Sanitare de Stat și ai Corpului de Control vor verifica în platformă documentația și vor decide dacă aprobă sau resping solicitarea. Astfel, procesul de autorizare va deveni mai transparent și mai ușor de urmărit, eliminând posibilitatea de emitere a avizelor fără verificări adecvate.
Gravitatea situației descoperite în ultimele luni
Ministrul Alexandru Rogobete a atras atenția asupra faptului că astfel de nereguli nu sunt izolate. „Din păcate, cred că asistăm în ultimele trei luni de mandat, cred că este a treia situație în care identificăm un aviz sanitar de funcționare emis de către Direcția de Sănătate Publică în mod ilegal”, a subliniat ministrul. Potrivit acestuia, anchetele recente au scos la iveală deficiențe grave în procesul de autorizare al mai multor unități medicale, ceea ce impune o reformă urgentă a sistemului de supraveghere.
O clinică cu vechime, dar cu nereguli majore
Clinica Armonia funcționa încă din anul 2009, iar Direcția de Sănătate Publică Constanța i-a emis anual autorizații de funcționare. Cu toate acestea, verificările recente au arătat că unitatea nu respecta normele legale în vigoare. Tragedia în care o tânără gravidă și-a pierdut viața a adus la suprafață o serie de nereguli administrative și medicale, iar decizia de suspendare a activității în secțiile cheie a venit ca o consecință directă a acestor abateri.