Inelul biometric, care știe tot despre tine, a ajuns politică de stat. Planul administrației Trump ca fiecare american să îl poarte
Un simplu inel, purtat pe deget, ar putea să-ți urmărească fiecare bătaie de inimă, temperatura corpului, calitatea somnului sau chiar ciclul menstrual. Nu e o brățară sofisticată, nu e un ceas inteligent și nici un implant futurist, este Oura Ring, un gadget finlandez care a cucerit aproape 70% din piața americană a dispozitivelor de monitorizare a sănătății.
În doar un an, segmentul a crescut cu 195%, iar compania a ajuns să fie evaluată la 11 miliarde de dolari, de cinci ori mai mult decât acum patru ani.
Dar succesul comercial nu e singurul motiv pentru care Oura Ring a ajuns în centrul atenției naționale: Robert Kennedy Jr., secretarul american al Sănătății, a anunțat că ținta administrației Trump este ca până în 2030 fiecare american să poarte un astfel de inel. Inițiativa face parte din mișcarea MAHA (Make America Healthy Again), condusă chiar de Kennedy. Motivația oficială pare logică: monitorizarea continuă a sănătății cetățenilor ar putea detecta din timp afecțiuni, reduce costurile sistemului sanitar și preveni crizele medicale înainte să devină urgențe. Totuși, când detaliile ies la suprafață, realitatea devine mult mai complicată.
Contractul Pentagonului și lupta cu FDA
Oura nu stă cu mâinile în sân. Din 2024 încoace, compania a investit masiv în lobby, iar rezultatele nu au întârziat: a semnat un contract de 96 de milioane de dolari cu Defense Health Agency, agenția sanitară a Pentagonului, pentru a echipa mii de angajați militari cu inele inteligente. În plus, a deschis o fabrică în Texas pentru a face față cererii tot mai mari, scrie Corriere della Sera.
Dar apar probleme juridice. În clasificarea curentă a FDA, dispozitivele purtabile precum Oura Ring sunt considerate „produse de wellness general”, nu dispozitive medicale. Asta înseamnă că nu pot oferi oficial diagnostice sau funcții medicale avansate, cum ar fi măsurarea tensiunii arteriale, care este deja în dezvoltare.
Tom Hale, directorul executiv al Oura, propune o soluție ingenioasă: crearea unei categorii hibride, pentru dispozitive care avertizează asupra problemelor de sănătate potențiale fără a emite un diagnostic propriu-zis — exact spațiul în care Oura Ring își poate continua expansiunea.
Cine are acces la datele personale?
Însă cea mai mare întrebare rămâne: dacă proiectul ajunge la implementare completă, sute de milioane de americani vor purta zilnic un inel care colectează date biometrice sensibile. Cine le va gestiona și în ce scop? Oura ar deveni unul dintre cele mai mari depozite de informații medicale din lume, un activ extrem de valoros pentru agenții federale, companii de asigurări sau alte entități interesate.
Îngrijorările au crescut după zvonuri, negate ulterior de companie, privind o colaborare cu Palantir, cunoscută pentru implicarea în identificarea și localizarea persoanelor fără acte de către autoritățile americane de imigrare. Chiar dacă parteneriatul a fost negat, întrebarea rămâne: ce s-ar putea face mâine cu un inel care știe despre corpul tău mai multe decât medicul de familie?
Într-o Americă unde tehnologia și sănătatea se întâlnesc la fiecare pas, Oura Ring nu mai e doar un gadget de fitness. Este simbolul unui viitor în care intimitatea și supravegherea se intersectează direct pe degetul fiecărui cetățean.