MENIU

Cele mai proaste joburi care au existat vreodată

Foarte puţini oameni se trezesc dimineaţa încântaţi că trebuie să plece la serviciu. Cele mai multe slujbe sunt locuri din care oamenii abia aşteaptă să scape după orele de program iar asta este valabil chiar şi pentru joburile cel mai bine plătite, scrie apropo.ro.

Pentru cei care consideră mersul la serviciu drept un chin, iată câteva meserii din vechime care sunt, de departe, unele dintre cele mai proaste care au existat vreodată.

Servitorul privat al regelui (responsabilul cu oala de noapte)

Dată fiind poziţia înaltă şi responsbilităţile unui rege, existau activităţi pe care acesta nu se preta să le facă. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care regii aveau servitori care făceau "treburile murdare", printre care asistarea monarhului în timp ce acesta făcea "treabă mare" şi stergerea lui la fund după aceea.

O altă slujbă "de rahat". Vidanjor - Dacă în ziua de azi o asemena slujbă este destul de acceptabilă, existând apă curentă, pompe, spaţii largi de manevră şi un salariu decent, nu la fel era situaţia în secolul XVI.

Strângător de lipitori - În evul mediu, lipitorile erau folosite pe scară largă la luarea de sânge bolnavilor, astfel că aveau o mare căutare.

Mai multe articole despre:
joburi serviciu exista cele mai proaste