Cealaltă Românie. Ineleţ, satul uitat de Dumnezeu care se încăpăţânează să trăiască
Realitatea TV vă prezintă Cealaltă Românie. O Românie situată la peste 1.000 de metri altitudine, unde apa potabilă, curentul, gazul şi internetul încă nu au ajuns. Mai puţin de 100 de oameni populează în prezent cele 40 de cătune cunoscute sub numele de Ineleţ. Tehnic sunt în judeţul Caraş-Severin, dar de fapt casele lor sunt izolate de restul lumii. Pentru că durează 4 ore să urci la ei, pe scări improvizate, printre stânci. Deşi sunt uitaţi de autorităţi, oamenii muntelui înfruntă capriciile vremii şi ale vremurilor şi au jurat că nu vor lăsa izolarea să le omoare satul.
Cei 86 de localnici au căsuţele aruncate în toate direcţiile precum nişte zaruri. Rareori au oaspeţi, doar agentul Daniel îi vizitează odată la 2 saptamani. Misiune grea pentru omul legii, care are rău de înălţime. Bine că localnicii nu îi fac viaţa şi mai grea.
"Fiecare îşi vede de treaba lui. Nu au pe ce să se certe, ce să împartă, e pământ cât cuprinde. De pe un deal pe altul de abia se văd. De abia aştepţi să vezi un străin, să îi strângi mâna, parcă vezi nu ştiu ce. Nicio solicitare de la ei nu am avut, în 10 ani", povesteşte poliţistul.
De câteva săptămâni, însă există aici semnal la telefon. S-a instalat un releu, dar sâmburele de civilizaţie aduce discordie. Cel mai revoltat e învăţătorul celor 4 elevi care învaţă la şcoală.
"Nu trebuia să le pună aici, lângă casele oamenilor. Chiar pe copii îi afectează la şcoală. Sigur că era mai bine fără telefon. Mie nu îmi convine. Pe mine foarte tare mă tulbură treaba asta. Chiar pe părintele Nectarie, venit de la Caransebeş aici, o să plece. Da, pleacă preotul", susţine învăţătorul.
Riscă să fie uitaţi şi de Dumnezeu, nu doar de autorităţi. Ştirile ajung la Ineleţ cu o intarziere de 2-3 zile. Sătenii au văzut televizor doar în oraş. Nu îl consideră un lucru prea necesar, deşi parcă i-ar ajuta într-un singur fel...
"Cum e viaţa fără televizor? Foarte grea. Dacă e un meci Steaua cu Dinamo, trebuie să mă duc de acolo până acolo"...povesteşte un suporter.
Adică trebuie să coboare de pe munte şi să mai meargă încă 20 de kilometri până în oraş. Bine că cele două echipe joacă cam o dată pe an...
Cu toate neajunsurile, învatatorul incearcă să ne convingă de faptul că nu e trai mai bun pe lumea asta decât la ei în cătun.
"Mie îmi place muntele. De 64 de ani trăiesc aici şi am spus că nu părăsesc niciodată muntele. L-aş convinge pe un om să se mute aici cu viaţa de o trăim. Că e foarte bună, dar pe unele părţi e foarte rea".
Asta pentru că nu ai voie să te îmbolnăveşti la Ineleţ. Ambulanţa nu ajunge până aici.
Boala are costul ei. Din 20 de oieri câţi erau cândva, Ionuţ a rămas singurul. Pentru lapte şi brânză, pe el se bazează toţi. Cei 86 de supravieţuitori şi-au promis că nu vor lăsa satul să moară.
Dacă îşi vor ţine promisiunea, doar timpul va putea spune. Cert e că nu s-a mai născut nimeni de 9 ani în cătunul lor, pe când cimitirul se tot măreşte.