MENIU

Ce proiect surprinzător are UBER pentru Capitală

UBER propune ca bucureștenii să meargă cu străini pe traseul comun către serviciu, caz în care traficul din Capitală ar scădea cu o treime în următorii ani. "Este o chestiune de mentalitate", spun oficialii companiei.

Uber a ajuns la 250.000 de utilizatori în România la doi ani de când a debutat în Capitală, potrivit datelor prezentate, marţi, de compania americană de transport alternativ. Ca proiect de viitor, Uber îşi propune să reducă, până în 2020, cu o treime traficul din Bucureşti, cel mai congestionat oraş din Europa.

Timpul mediu de aşteptare a scăzut, în Bucureşti, de la 12 minute la lansarea serviciului, în februarie 2015, la 4 minute astăzi. În ţară, timpul mediu de aşteptare este de 6 minute.

Pentru viitor, Uber îşi propune să reducă aglomeraţia şi poluarea din Capitală.

"Sunt mai mult de un milion de maşini în Bucureşti, cel mai congestionat oraş din Europa. Însă aglomeraţia nu ţine doar de numărul de maşini, ci şi de comportamentul nostru. În maşinile care circulă prin oraş, de cele mai multe ori este o singură persoană...Maşinile stau nefolosite 23 din 24 de ore. Oamenii folosesc maşinile de obicei pentru a se deplasa doar de acasă până la muncă şi înapoi. Bucureştiul arată ca o parcare, fiecare petic nefolosit de asfalt este ocupat de o maşină. Uneori îţi ia mai mult să găseşti un loc de parcare decât să ajungă efectiv până la birou", a explicat Nioleta Schroeder, manager general Uber în România, potrivit Economica.net.

În acest context, compania vrea să lanseze şi în România uberPOOL, un serviciu care încurajează clienţii să împartă călătoria cu Uber cu alţi utilizatori care merg pe un traseu similar, în schimbul unui preţ mai mic pentru fiecare pasager.

Bucureştiul va fi primul oraş din Europa Centrală şi de Est unde va fi lansat acest proiect.

"Este un oraş perfect pentru asta, este foarte aglomerat. Vrem ca prin lansarea acestui serviciu, fără investiţii majore în infrastructură, Bucureştiul poate să fie un oraş mai liber. Unu din patru tineri ne-au spus că folosesc maşina personală mai puţin. În San Francisco, peste 50% din curse au loc azi cu uberPOOL. Principalul obstacol va fi să-i convingem pe oameni că nu e ciudat să meargă cu străini pe traseul comun, însă am văzut deja o schimbare de mentalităţi, mai ales în rândul tinerilor", a spus Nicoleta Schroeder.

Mai multe articole despre:
taxi transport în comun trafic bucureşti uber