MENIU

Cât te costă din 2014 să dai pe cineva în judecată. A devenit un LUX să îţi cauţi dreptatea

Taxele de timbru au crescut substanţial

Sistemul taxei judiciare de timbru a fost modificat substantial in vara anului 2013, printre schimbari numarandu-se introducerea taxei judiciare de timbru pentru cereri care in trecut au fost scutite de la plata, dar si stabilirea unor tarife mult mai mari fata de cele practicate in cazul anumitor actiuni.  

Desi justificarea legiuitorului este ca, in acest fel, se vor degreva instantele de judecata, avocatii considera ca se si ingradeste accesul la justitie pentru unele categorii sociale, potrivit Avocatnet.ro.

Mai mult chiar, specialistii sustin ca noua reglementare nu are un suport corespunzator in realitatea economica concreta a tarii, astfel ca nivelul noilor taxe depaseste cu mult posibilitatile de plata ale justitiabililor.

Masurile sunt cuprinse in OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 29 iunie 2013 si intrata in vigoare la data publicarii. Actul normativ schimba intregul sistem al taxei judiciare de timbru, vechile acte normative in domeniu, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si Ordonanta Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, fiind abrogate.

Noile reglementari au introdus, printre altele, taxa judiciara de timbru pentru cereri pentru care pana acum nu s-a platit nimic. Astfel, actiunile privind stabilirea si acordarea de despagubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane fizice se taxeaza, incepand din vara lui 2013, cu 100 lei.

De asemenea, plangerea impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, precum si calea de atac impotriva hotararii pronuntate este taxata cu 20 lei, desi pana la intrarea in vigoare a noilor reguli au fost scutite de la plata.

In ceea ce priveste actiunile si cererile evaluabile in bani introduse la instantele judecatoresti, acestea se taxeaza astfel:

pana la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai putin de 20 lei;

- intre 501 lei si 5.000 lei - 40 lei + 7 % pentru ce depaseste 500 lei;

- intre 5001 lei si 25.000 lei – 355 + 5% pentru ce depaseste 5000 lei

- intre 25.001 lei si 50.000 lei -1355 lei + 3% pentru ce depaseste 25.000 lei;

- intre 50.001 lei si 250.000 lei -2105 lei +2% pentru ce depaseste 50.000 lei;

- peste 250.000 lei - 6105 lei + 1% pentru ce depaseste 200.000 lei.

Unele taxe au crescut substantial

In plus fata de modificarile de mai sus, OUG nr. 80/2013 prevede taxe mult mai mari pentru anumite actiuni sau cereri. Astfel, cererile pentru dobandirea personalitatii juridice de catre asociatiile fara scop lucrativ, fundatii, uniuni si federatii de persoane juridice fara scop lucrativ, precum si pentru modificarea actelor constitutive este de 100 lei. Aceasta in conditiile in care, pana in iulie 2013, costul unei astfel de cereri a fost de 19 lei.

Cererile pentru recunoasterea dreptului de autor si a celor conexe, pentru constatarea incalcarii acestora si repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor si a sumelor cuvenite pentru opere de arta, se taxeaza cu 100 lei, fata de 39 lei, cat a fost tariful vechi.Tot 100 lei costa cererile pentru recunoasterea calitatii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor  nascute din brevetul de inventie, din contractele de cesiune si licenta, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului , desi pretul era de 39 lei.

Mai multe pe Avocatnet.ro.