MENIU

Cabană făcută scrum în Suceagu! Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările (FOTO)

Realitatea de Cluj ne semnalează un incendiu devastator care a avut loc în localitatea Suceagu. Flăcările au ars o cabană aproape în totalitate, iar pompierii au trebuit să facă eforturi extraordinare pentru a stinge incendiul.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă de locuit din localitatea Suceagu, comuna Baciu.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 2.20, iar la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii.

"Accesul către cabana respectivă a fost dificil, iar momentul sosirii echipajelor operative la locul incendiului, cabana, construită pe două nivele, ardea generalizat.

Răspândirea focarelor a fost favorizată de structura din lemn a cabanei.

Operațiunile de stingere a incendiului au durat mai bine de două ore și au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a cabanei", a transmis ISU Cluj.

Mai multe articole despre:
incendiu cabana Cluj pompieri ISU