MENIU

Bursele lumii îşi pansează rănile după o săptămână de coşmar

Burse volatile

Creşterile înregistrate de acţiunile companiilor din energie şi de bănci readuc bursele europene pe creştere după o săptămână în care au intrat pe o piaţă-urs, scrie zf.ro.

Creşterea din Europa vine pe fondul scăderilor înregistrate de pieţele din Asia, care au ajuns la cel mai mic nivel din ultimul an.

Indicele Stoxx 600, care acoperă 90% din capitalizarea bursieră a Europei, a crescut astăzi cu 1,76% şi are o scădere săptămânală de 5,21%. Stoxxx 600 a închis ziua de joi la un nivel cu 27% mai mic decât maximul atins în Aprilie 2015, capitalizarea lui fiind de 13,5 ori mai mare decât veniturile estimate de companii sub nivelul din aprilie 2015, de 17 ori veniturile estimate.

Cu o scădere de 29% de la începutul anului băncile prezente pe Stoxx 600 au suferit din cauza temerilor legate de profitabilitatea lor într-o economie cu dobânzi mici şi de abilitatea băncilor italiene şi a Deutsche Bank de a îşi plăti datoriile.

Acţiunile Deutsche Bank şi Credit Suisse au revenit astăzi pe creştere după ce săptămâna aceasta au avut scăderi de 43% respective 27%, iar acţiunile băncii britanice cu expunere pe pieţele emergente Standard Chartered au fost tranzacţionate la cel mai mic nivel din 1998.

Mai multe articole despre:
burse pieţe financiare