MENIU

Belgia, în același impas ca și România. PNRR-ul, blocat de amânarea reformei pensiilor

Belgia se află într-un blocaj oarecum similar cu cel din România privind fondurile din PNRR, pentru că nu a făcut progrese în ceea ce privește spinoasa reformă a pensiilor. Luni, guvernul de la Bruxelles a decis să majoreze împrumuturile cu 408 milioane de euro pentru a pune în aplicare pilonul federal al planului de redresare, a relatat publicația belgiană La Libre, potrivit Euractiv.

Cu toate acestea, în timp ce Uniunea Europeană a plătit Belgiei 770 de milioane de euro din cele 850 de milioane de euro ale primei tranșe în avans, țara a fost nevoită să își amâne prima cerere oficială de plată.

 

Teoretic, Belgia ar fi putut depune prima cerere oficială în decembrie, dar ar fi trebuit să finalizeze prima fază a revizuirii sistemului de pensii și să prezinte un plan de îmbunătățire a sustenabilității financiare și sociale a sistemului de pensii, potrivit sursei citate.

 

La vremea respectivă discuțiile erau în curs de desfășurare în guvern, iar cererea a fost amânată pe termen nedefinit.  În urmă cu câteva săptămâni, aceasta a fost amânată din nou, în special pentru că Belgia nu reușise să finalizeze reforma sistemului de pensii și nici "dosarul UBO", un registru în care ar trebui să fie înregistrați toți beneficiarii efectivi finali - care dețin o participație de cel puțin 25% dintr-o societate sau altă entitate juridică -. Registrul UBO este o cerință a UE pentru combaterea fraudei și a spălării de bani.

 

Cu alte cuvinte, dacă nu se ajunge la un acord privind pensiile, se va întârzia finanțarea UE pentru Belgia.

 

În luna octombrie a anului trecut, Belgia îndeplinise 59 dintre etapele și obiectivele stabilite în planul său, care include 120 dintre cele 170 de etape și obiective care se bazează pe finanțarea UE, în timp ce 73 erau "în grafic". Reforma pensiilor era deja o problemă la acea vreme.

 

În cel mai recent raport trimis Comisiei la 28 aprilie, Belgia a afirmă că a îndeplinit toate cele 101 etape și obiective care trebuiau îndeplinite în ultimii doi ani.

 

În plus, din cele 53 de repere și obiective care urmează în următoarele 12 luni, 15 % au fost deja realizate, 64 % sunt "pe drumul cel bun", iar 20 % sunt în întârziere.

Mai multe articole despre:
pnrr pensii speciale reforma pensiilor belgia romania