MENIU

Băncile, mitraliate de clienţi în procese. BNR cere pace

<p>BNR cere pace</p>

Băncile s-au confruntat în ultimii cinci ani cu mii de litigii cu consumatorii care au contestat clauzele din contractele de credit. Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, spune că este momentul să depășim această etapă și băncile și clienții lor să se înțeleagă în afara instanței.

Relațiile dintre clienți și bănci au fost afectate de criză, dar a venit momentul ca lucrurile să se îmbunătățească, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, citat de Profit.ro.

În ultima perioadă, instanţele din România au dat câştig de cauză clienţilor împotriva băncilor care au introdus clauze abuzive în contracte. În ultimul caz de acest tip, peste 200 de clienţi BCR au obţinut rate mai mici după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le+a dat dreptate într-un proces colectiv cu instituţia de credit.

Litigiile dintre clienți și bănci ar trebui rezolvate, în primul rând, în afara justiției, spune Olteanu. În instanță ar trebui să ajungă doar cele mai importante cazuri, iar o soluție o reprezintă noua entitate privind soluționarea alternativă a litigiilor din domeniul bancar.

"Rolul nostru este să lăsăm justiția cu acele cauze care pot fi rezolvate doar în justiție, să degrevăm justiția de acele cauze care pot fi rezolvate alternativ", a declarat Olteanu la o conferință desfășurată la BNR.

Băncile s-au confruntat în ultimii cinci ani cu mii de litigii cu consumatorii care au contestat clauzele din contractele de credit. Viceguvernatorul BNR spune că este momentul să depășim această etapă și băncile și clienții lor să se înțeleagă în afara instanței.

"Există soluții mai simple, mai rapide, mai ieftine, pentru noi, pentru profesioniști, pentru consumatori, astfel încât relația dintre bancă și client să funcționeze normal. E momentul să depășim acest sold negativ cu care ne-a lăsat criza", a adăugat Olteanu, potrivit sursei citate.

Mai multe articole despre:
BNR bănci