MENIU

Angajații de la metrou sunt la un pas de GREVĂ

Angajații de la metrou sunt la un pas de GREVĂ

Sindicaliştii de la Metrorex au ieşit din nou în stradă. De data aceasta, mecanicii de la metrou au protestestat în faţa Guvernului nemulţumiţi de faptul că nu li s-au majorat salariile, aşa cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de posibila preluare a metroului de către Primăria Capitalei.

Aproximativ 150 de sindicalişti de la Metrorex au pichetat, miercuri, sediul Guvernului, nemulţumiţi de faptul că nu li s-au majorat salariile, aşa cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă, dar şi de posibila preluare a metroului de către Primăria Capitalei.

Sindicaliştii şi-au transmis revendicările afişând bannere inscripţionate cu "CCM - Metrorex, art. 41, alin. 4 - Ţineţi cont de prevedere, dacă nu la revedere!", "Metroul nu e «Supernova», e metrou, domnule Şova!", "Siguranţa pentru voi a trecut pe locul doi" şi "Ponta a intrat în «vrie», vrem metrou la primărie".

Protestatarii susţin că sunt nemulţumiţi şi din cauza faptului că nu au primit niciun răspuns privind revendicările lor, mai ales că au organizat mai multe acţiuni de protest pe tot parcursul lunii mai, respectiv pichetări şi mitinguri la Ministerul Transporturilor, Metrorex şi Guvern.

Revendicările lor vizează renunţarea la proiectul de HG privind trecerea metroului în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau, în cazul în care această decizie este de neschimbat, transferul să se facă în baza unei legi organice şi în baza unui acord social semnat cu sindicatul din metrou privind preluarea tuturor salariaţilor actuali, iar metroul să fie în subordinea directă a primarului general al Capitalei. Ei mai cer reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu SC Alstom Transport SA, contract din cauza căruia, susţin sindicaliştii, SC Metrorex SA înregistrează pierderile actuale.

O altă solicitare a sindicaliştilor vizează soluţionarea stării de curăţenie de la metrou şi asigurarea locurilor de muncă ale salariaţilor din activitatea de salubrizare externalizaţi în 2003.

De asemenea, ei mai cer respectarea şi aplicarea ca atare a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în 25 septembrie 2013 şi a prevederilor CCM - Metrorex în vigoare privind acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflaţiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani, iar salariaţii au renunţat de bunăvoie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de muncă, dând astfel dovadă de înţelegere faţă de Guvern şi faţă de criza financiară prin care s-a trecut.

Pe lista de revendicări se află şi finanţarea în continuare a activităţii Clubului Sportiv Metrorex, singurul club sportiv muncitoresc din ţară.

"Nesoluţionarea acestor principale revendicări va conduce la continuarea luptei sindicale prin diverse acţiuni organizate în conformitate cu legea, inclusiv prin declanşarea grevei generale imediat ce actualul contract colectiv de muncă îşi va înceta aplicabilitatea", au ameninţat sindicaliştii.
O nouă pichetare a sediului Guvernului va avea loc joi, de la ora 12.00.

Mai multe articole despre:
grevă sindicalişti metrorex