MENIU

Alex Căutiş: Cariera lui Ponta, bazată pe "succesul inexplicabil" al lui Ghiţă în afaceri

Alex Căutiş: Cariera lui Ponta, bazată pe 'succesul inexplicabil' al lui Ghiţă în afaceri / Foto: hotnews.ro

Cariera lui Victor Ponta are la bază succesul "inexplicabil" al lui Sebastian Ghiţă în afaceri, spune, la Realitatea TV, Alex Căutiş, jurnalist de investigaţii la revista "Kamikaze". Invitat, marţi seara, în emisiunea "Jocuri de putere", acesta a vorbit despre legătura strânsă dintre premier şi fostul deputat PSD, în prezent independent, şi a dezvăluit cine este omul care-l leagă pe Ghiţă de Elena Udrea.

"Congresul din 2008, când a fost ales Victor Ponta preşedinte al PSD-ului, a fost organizat de către Ghiţă, pe cheltuiala lui Ghiţă şi cu manevrele lui Ghiţă pe care le-am aflat ulterior, dintr-o convorbire telefonică înregistrată, care a fost făcută publică, convorbire în care apărea clar cum Ghiţă a organizat atât de bine alegerile încât a reuşit să dea microfonul mai încet când vorbeau contracandidaţii lui Ponta şi să-l avantajeze pe Ponta când vorbeau fanii lui sau când a vorbit însuşi Ponta la microfon. A dat microfonul mai tare. Asta înseamnă că Victor Ponta, de la începutul carierei sale în fruntea partidului, ne referim numai la acel moment, nu mai vorbim de restul problemelor pe care le are Ponta mai vechi, pe când era el şeful Corpului de Control al Guvernului Năstase, ş.a.m.d. Dar începutul carierei la vârful PSD-ului a fost un culcuş din banii lui Ghiţă, pregătit pentru domnul Ponta. Nu poate să spună Ponta că nu are cunoştinţă cum îşi făcea Ghiţă banii. Până la urmă, când Congresul unui partid, şi un congres foarte important, în care se alege un nou preşedinte, este organizat pe cheltuiala unui om de afaceri, acest partid, PSD-ul, care are o structură informativă condusă de Toma Zaharia, ar fi trebuit să ştie de unde provin acei bani. Ca un minim efort puteau să afle la vremea respectivă de unde obţine banii acest tânăr cu atât de mare succes", a declarat Alex Căutiş, marţi seara, în emisiunea "Jocuri de putere".  

Cariera lui Ponta are la bază "succesul inexplicabil" al lui Ghiţă în afaceri, continuă jurnalistul.

"Mai departe, evident că Ponta s-a simţit dator să-l răsplătească pe Ghiţă şi i-a dat un partener de nădejde, un apropiat al său, pe domnul cumnat. S-au tot făcut analogii zilele astea între cazul lui Udrea şi cazul lui Ghiţă: ele sunt două cazuri care au aceeaşi rădăcină. Bunăoară, în 2009, la conducerea Autorităţii de Management de la Ministerul Mediului, adică autoritatea care se ocupă de fondurile europene, a fost numit de către Elena Udrea, care era la vremea aceea însărcinată cu această numire, Ciprian Ghioc. El a fost un fost angajat al lui Ghiţă. Doamna Udrea, care spune că era un mai bun serviciu de informaţii decât SRI-ul, oare nu ştia că Ghioc este un fost angajat al lui Ghiţă atunci când l-a numit la şefia autorităţii respective? Îl găsim pe Ghioc mai departe preluat şi de celelalte guvernări. Deci omul pus de Udrea, care era omul lui Ghiţă, de fapt, a fost preluat şi de Guvernul Ponta. Acum este mutat la ministerul lui Teodorovici. Ghioc este cel care a făcut posibil contractul acesta pe fonduri europene de pe urma căruia a câştigat cumnatul lui Ponta şi de pe urma căruia s-au înfruptat şi alţi oameni din Prahova lui Ghiţă, despre care Ghiţă spune că nu-i cunoaşte "prea bine". Aşa s-a exprimat azi, a avut o ezitare", a mai spus jurnalistul.