MENIU

ALERTĂ Apa din izvoare și fântânile publice, pericol de îmbolnăvire

Urme de cocaină în apa potabilă

Apa de la izvoarele și fântânile publice din Hunedoara nu este potabilă, arată Datele Direcției de Sănătate Publică. Din cele 470 de surse de apă, 90% au concentraţii foarte mari de nitriți și nitrați. În primăvară, un copil a ajuns în stare gravă la spital după ce a băut lapte praf preparat cu apă de la fântână. Cu siguranţă, situaţia nu este singulară şi alte judeţe fiind expuse aceluiaşi pericol: să ne amintim doar cazurile relativ recente cu bebeluşii îmbolnăviţi din judeţul Argeş.

Apa de la sursele publice nu este bună de băut deoarece conține microbi și bacterii peste limita maximă admisă, susţin specialiştii de la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara.

„În funcție de numărul în care se pot găsi într-o apă nepotabilă, pot să ducă imediat la îmbolnăvire: pot să apară toate toate manifestările pe toate organele și sistemele. Este până la urmă un efect multisistemic și un efect de adăugare continuă a nitraților în organism," explică Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Hunedoara.

În județul Hunedoara sunt 470 de fântâni şi izvoare publice. Analizele DSP arată că 90% dintre ele sunt nepotabile. În aceeași situație sunt toate cele cinci izvoare din Deva.

În luna mai, din cauza apei nepotabile, un copil de doar 6 săptămâni din comuna Romos a ajuns în stare gravă la spital și a fost transportat apoi cu un elicopter la Timișoara, acolo unde medicii au reușit să îi salveze viața.

Cu apa de la o astfel de sursă nepotabilă i-a fost preparat bebelușului laptele praf. Potrivit digi24.ro, din cauza concentrației foarte mari de nitrați, copilul s-a îmbolnăvit și a ajuns în stare gravă la spital.

Mai multe articole despre:
null