MENIU

A început taifunul. Primele șocuri după ce SUA a renunțat la dobânda ZERO

Burse volatile

Au început să se vadă primele efecte la doar câteva ore după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a luat decizia istorică de a majora dobânzile-cheie.

Acţiunile marilor companii europene sunt în creştere puternică joi, după decizia Rezervei Federale (Fed) americane de a majora dobânda de politică monetară pentru prima oară în aproape 10 ani, care arată încrederea în soliditatea celei mai mari economii din lume, transmite Reuters.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 este în urcare cu 2%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 2,3%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 1,46%.

Reprezentanţii Fed au arătat în mod clar, miercuri, că majorarea cu 0,25 de puncte procentuale a dobânzii cheie este începutul unui ciclu gradual de înăsprire a politicii monetare, iar deciziile viitoare vor depinde mai ales de inflaţie, care se menţine sub ţinta de până la 2% a băncii centrale.

"După şedinţa Fed şi cu numai câteva şedinţe de tranzacţionare până la Crăciun, am putea asista la tradiţionala creştere a cotaţiilor de sfârşit de an. Noul an ar putea fi din nou volatil, pieţele urmând să anticipeze viitoarea majorare a dobânzii", a declarat Philippe Gijsels, director pentru cercetări la BNP Paribas Fortis Global Markets în Bruxelles, citat de Mediafax.

Și bursele asiatice sunt pe trend ascendent după măsura Fed, potrivit Capital.ro.

Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 1,6%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 19.353,56 puncte, în creştere cu 303,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,43%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.977,96 puncte, în creştere cu 8,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 1,81%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.580 puncte, în creştere cu 43,81 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Mai multe articole despre:
Federal Reserve FED Rezerva Federală