Meci decisiv pentru tricolori, împotriva naționalei Albaniei! Echipa condusă de Anghel Iordănescu va juca, în această seară, de la ora 22, pe stadionul din Lyon. O victorie califică aproape sigur naționala în optimile de finală, performanță care ar aduce în conturile Federației 2,5 milioane de euro.
Palmaresul recomandă România drept favorită în meciul cu Albania. Din 15 întâlniri directe, tricolorii au câștigat zece și au remizat în alte trei.
Există mai multe variante în care naționala României ar putea trece de grupele de la Euro. În cazul fericit în care vom câștiga, iar Elveția pierde în fața Franței, cifrele ne sunt favorabile.
Dacă tricolorii termină pe locul al doilea în grupă, vor juca optimile de finală sâmbătă, cel mai probabil împotriva Poloniei. Dacă, însă, vom încheia pe locul al treilea, vom depinde de rezultatele din celelalte grupe, pentru a continua la Campionatul European. Dacă și în acest caz ne vom califica, am putea întâlni, în optimi, Anglia sau Germania.
Pe lângă performanța sportivă, o eventuală calificare înseamnă și un bonus de 2,5 milioane de euro de la UEFA pentru Federația Română de Fotbal. Înainte de meci, tricolorii au fost încurajați de militarii români din Afganistan.
Partida România – Albania va avea loc pe Stade de Lyon, o arenă de 59.000 de locuri, Iar organizatorii au anunțat că toate biletele au fost vândute. La dispută sunt așteptați să îi încurajeze pe tricolori peste zece mii de fani.