Steaua s-a făcut de rușine cu Rosenborg: 3-0 pentru norvegieni, pe Arena Națională, la capătul unui meci dominat în primele 60 de minute de Steaua. Seara s-a încheiat cu scandări anti-Rădoi. Spectatorii i-au cerut demisia.
Gigi Becali a șocat: a anunțat că este gata să renunțe la Steaua! Scoate clubul la vânzare.
"Eu nu știu ce s-a întâmplat. De la greșeala lui Muniru s-a luat primul gol. Noi am dat bară, ei au dat gol, asta e. La 2-0 mai credeam la calificare, dar la 3-0 nu mai cred. Să vină alții să ia Steaua. Eu nu mai sunt dispus să dau 1 milion de euro pe lună. Nu mai am de unde.
Eu cedez echipa, dar o ia cineva? Dacă o dau, pun condiția să iau banii pe jucători, pe lot. Faceți voi, dacă știți mai bine. Sunt obligat să stau la Steaua? Cine este idiotul să scoată 1 milion de euro pe lună pentru Steaua?
Mai am 7 milioane de euro în cont la Steaua. Putem să mai ținem echipa un an de zile. Trebuie să renunț la niște jucători, pentru că nu mai am bani. Dacă ne calificam în grupe, scoteam 7-8 milioane de euro.
Plouă de undeva cu bani ca să dau la Steaua? Dar eu nu abandonez lupta așa ușor. Vreau să-l dau gratis pe Tade. Dacă îmi dă cineva 50.000 de euro, nu vreau să iau banii. Vreau să-l dau gratis. Cu Tahar ce să fac, pentru ce să-i dau banii?
O să micșorez salariile angajaților de la club, adică și lui Argăseală. Campionatul, în România, îl iau la pas. Eu tot mai cred că echipa asta e puternică. Eu sunt vinovat cu Tade, eu l-am adus. Rădoi l-a adus pe Hamroun, e cea mai bună alegere. Eu îmi asum trasferurile și cu asta-basta.
Rădoi mi-a promis că nu va lua o decizie pripită, să demisioneze după vreun meci.
E greu să mai ajungem anul viitor în Liga Campionilor. Toate campioanele investesc. Dacă nu se iau măsuri de relaxare fiscală, cred că mă retrag. Mai lupt un an de zile. Dacă nu ne mai calificăm în Liga Campionilor în 2016, mă retrag.
V-o dau cadou vouă! Eu nu mai iau bani de la fete ca să le dau la fotbal. Nu vreau să pierd averea la Steaua. Nu mai am bani să dau", a spus Gigi Becali la televiziunea Sport.ro.