FC Steaua București a anunțat, miercuri, că i-a transferat pe jucătorii Eduard Stăncioiu, Antonio Jakolis și Wilfred Moke, proveniți de la ASA Târgu Mureș, CFR Cluj, respectiv FC Voluntari, relatează News.ro.
Stăncioiu a semnat un contract pe două sezoane, în timp ce Jakolis va face parte din lotul Stelei pentru următoarele patru stagiuni. În ceea ce îl privește pe Moke, Steaua i-a achitat clauza de reziliere, iar mijlocașul defensiv a semnat contractul.
Eduard Stancioiu este născut la 3 martie 1981, in București. El și-a început cariera la Sportul Studențesc, iar din 2006 s-a transferat la CFR Cluj. În 2014 a ajuns la ASA Târgu Mureș. Edi Stăncioiu are o selecție în naționala României.Antonio Jakolis este mijlocaș și s-a născut la 28 februarie 1992, la Varazdin, în Croația. El a ajuns în iulie 2014 la CFRCluj, alături de care a câștigat Cupa României.
Npscut la 12 februarie 1988 în Republica Democrată Congo, Wilfred Moke a început fotbalul în Franța, la Olympique Noisy-le-Sec. În 2007 a ajuns in Spania, unde a jucat pentru echipe precum San Fernando, CD Puertollano, Ecija Balompie, Cadiz CF sau Burgos CF, iar în vara lui 2015 a fost transferat de Rapid, pentru care a evoluat în liga secundă. În iarna acestui an a semnat cu FC Voluntari, pentru care a jucat, pân= în prezent, de 24 de ori in toate competițiile.