Simona Halep. Jucătoarea noastră de tenis trezește pasiuni nebănuite în rândul fanilor din afara României. De exemplu, un danez, pe nume Jesper Andreassen, i-a transmis Simonei Halep amenințări cu moartea, după ce a citit în presa română că numărul 3 WTA urmează să se mărite cu fiul lui Teia Sponta. Măsurile de securitate în jurul lui Halep au fost întărite la turneul de la Stuttgart.
Directorul de comunicare al Porsche Tennis Grand Prix, Claus-Peter Andorka, a dezvăluit că forțele de ordine sunt la curent cu amenințările primite de actualul număr 3 WTA. Acesta a afirmat ce măsuri a luat în privința siguranței Simonei:
"Forțele noastre de securitate sunt conștiente de această situație și vor lua toate măsurile necesare pentru ca jucătoarea să fie în siguranță pe toată desfășurarea turneului".
Altfel, Simona Halep a oferit o declarație site-ului oficial al WTA după ce a aflat că va reveni pe locul 2 mondial
"Sunt mândră de mine că am ajuns pe locul doi. Nu este ușor, deoarece sunt multe jucătoare de valoare în circuit. Important pentru mine este să rămân concentrată în continuare. Planurile mele sunt să joc acum cât mai bine la Stuttgart (n.r. - vineri, de la ora 15.00, Simona va juca în "sferturi" contra italiencei Sara Errani), să ating finala la Madrid, după care să am un turneu reușit la Roland Garros".
Simona Halep a primit amenințări cu moartea. Iar cazul pare cât se poate de serios. "Halep, acesta va fi un tiebreak fără sfârșit. Ești capabilă să lupți până la sfârșit? Eu sunt”. “Simona, te-ai pus cu pușcașul marin nepotrivit. Eu. Lipsită de loialitate. Insultătoare. Nu vei scăpa niciodată de mine. TE voi distruge 100%”. "Simona Halep - TU ești o c**** fără inimă. Te distrug. Încearcă Iadul meu, vei muri" - sunt doar câteva din nenumăratele mesaje postate pe Twitter de un cetățean danez Jesper Andreassen, scris Prosport.
Potrivit sursei citate, danezul ar fi postat încă din luna noiembrie, mii de mesaje către Halep cu declarații de dragoste, felicitări și alinturi. Știrea cel puțin aparent falsă, potrivit căreia Halep ar urma să se mărite cu fiul lui Teia Sponta (publicată pe 1 aprilie) l-a scos din minți pe danez, care a trecut la mesaje de amenințare.
ProSport a discutat în această dimineață cu mai mulți membri din stafful Simonei Halep care au dezvăluit că organizatorii turneului de la Stuttgart au decis să sporească măsurile de siguranță începând cu seara de miercuri, după aflarea informației că Jesper Andreassen postează amenințări cu moartea la adresa numărul 3 mondial. Vineri, la meciul lui Halep din sferturi, măsurile de siguranță suplimentare se vor face simțite. Mai multe, poliția daneză așteptă o sesizare din partea staff-ului Simonei Halep.
Prosport amintește și cazul Monicăi Seleș, celebra tenismenă iugoslavă care a fost înjunghiată pe teren de un fan obsedat, pe 30 aprilie 1993. Germanul Gunter Parche, în vârstă de 38 de ani, a ajuns în spatele Moncăi Seleș (19 ani) și i-a înfipt cu ambele mâini cuțitul între omoplați. Urletul Monicăi a cutremurat tribuna, oamenii însărcinați cu securitatea s-au năpustit asupra bărbatului și l-au imobilizat.
Ce avertizează psihologii și cine a mai pățit-o, pe Prosport.
Halep, în sferturi, la Stuttgart
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 731.000 de dolari, după ce a învins-o în trei seturi pe Garbine Muguruza (Spania), cu 3-6, 6-1, 6-3