Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) și-a aflat adversara pe care o va întâlni în primul tur al turneului de la Madrid.
Simona Halep va juca în primul tur al turneului de la Madrid împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (29 de ani, 32 WTA), potrivit gsp.
Dacă Simona Halep va trece de Ekaterina Makarova, va urma un test foarte greu pentru constănțeancă. Cel mai probabil, sportiva noastră o va întâlni pe Elise Mertens, 22 de ani, locul 19 WTA, condiția fiind, însă, ca belgianca să treacă de Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.
Simona Halep s-a impus anul trecut pe zgura madrilenă și are de apărat 1.000 de puncte. Sportiva noastră, aflată pe locul 1 mondial, este și în acest an favorita caselor de pariuri, având o cotă de 6,5 la câștigarea turneului.
Simona Halep a primit zilele trecute vești excelente. Serena Williams a anunțat că nu va participa la turneul de la Madrid.
Americanca a luat această decizie în urma conflictului mediatic pe care l-a avut cu Ion Țiriac.
"Serena are 36 de ani și 90 de kilograme. Parcă îmi doresc altceva pentru tenisul feminin", a spus Ion Țiriac, după care Serena Williams a răspuns: "Mereu am spus că oamenii au dreptul o opinie. E clar că tenisul feminin este mai mult decât mine, mult mai mult. Dar voi vorbi cu el, credeți-mă! O să am o discuție cu el. Este un comentariu ignorant, o declarație sexistă! Poate că este un om ignorant".
Astfel, în urma acestei decizii, scăpată de Serena Williams, Simona Halep are cale liberă spre titlul de la Madrid.
Ce urmează pentru Simona Halep
Pentru Simona Halep urmează o etapă decisivă în păstrarea poziției de lider WTA. Imediat după turneul Premier Mandatory din Spania urmează turneul de la Roma, unde are de apărat finala din 2017.
Turneul de la Madrid se dispută între 7 și 13 mai, iar Simona Halep a câștigat această competiție în două rânduri, în 2016 și 2017.
Turneul de la Madrid este patronat de Ion Țiriac. De altfel, Simona Halep, numărul 1 WTA s-a deplasat la Madrid cu avionul privat al lui Ion Țiriac, după ce omul de afaceri a sunat-o pe Simona Halep și i-a făcut această propunere de nerefuzat.
Simona Halep s-a calificat de trei ori în finala acestui turneu. În 2014, Simona Halep a pierdut cu Șarapova, în 2016 a învins-o pe Cibulkova, iar în 2017 a trecut de Mladenovic.