Simona Halep (26 de ani) se pregătește să revină pe primul loc în ierarhia mondială, dar veștile privind starea ei de sănătate nu sunt cele mai bune.
Vlad Predescu, unul dintre doctorii care a tratat-o pe Simona, a dezvăluit că accidentarea suferită de constănțeancă la Australian Open, care a recidivat la Doha, o poate scoate din circuit până după turneul de la Indian Wells (5-18 martie).
Planul Simonei a fost să renunțe la turneul de la Doha înainte ca accidentarea să se agraveze și să o țină departe de teren o perioadă mai îndelungată, iar mișcarea a venit ca o măsură de siguranță în vederea turneelor de la Indian Wells și Miami, ultimele importante înaintea începerii sezonului de zgură. Din punctul de vedere al lui Vlad Predescu, medic specialist în ortopedie, calculele ar putea fi, însă, date peste cap: "Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanță, durerile în astfel de situații sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanță, cum e și cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie și administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la șase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge și la intervenția cirurgicală. Asta doar în cazuri excepționale", a declarat Predescu, pentru Adevărul, preluat de Mediafax.