Sport· 1 min citire

Simona Halep. A scăpat de Serena Williams, dar Caroline Wozniacki se ține scai. Daneza, pe cai mari

Simona Halep. A scăpat de Serena Williams, dar Caroline Wozniacki se ține scai. Daneza, pe cai mari

Simona Halep. A scăpat de Serena Williams, dar Caroline Wozniacki se ține scai. Daneza, pe cai mari

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 mar. 2018, 09:20

Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, învingând-o în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-3, pe belarusa Aleksandra Sasnovici, într-o partidă disputată luni.

Wozniacki o va avea ca adversară în turul următor pe rusoaica Daria Kasatkina, care a reușit să o elimine pe americanca Sloane Stephens, cap de serie numărul 13, în fața căreia s-a impus cu 6-4, 6-3, conform Agerpres.

Stephens, câștigătoarea ultimei ediții a US Open, care va împlini 25 de ani săptămâna viitoare, s-a înclinat după mai puțin de 90 minute de joc, în fața unei adversare cu cinci ani mai tânără.

Caroline Wozniacki (27 ani) poate reveni în fruntea ierarhiei mondiale dacă va câștiga turneul de la Indian Wells, iar românca Simona Halep, actualul lider al clasamentului WTA, nu se va califica în finală.

Tot luni a părăsit competiția și deținătoarea titlului la Indian Wells, rusoaica Elena Vesnina, învinsă în două seturi, 7-5, 6-2, de germanca Angelique Kerber.

Ucraineanca Elina Svitolina, numărul patru mondial, a fost învinsă în turul al treilea de Carla Suarez Navarro (27 WTA) cu 7-5, 6-3.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport