Fostul internațional olandez Ruud Gullit a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX, că nu îi vine să creadă că deja au trecut 25 de ani de la finala Cupei Campionilor Europeni dintre AC Milan și Steaua, scor 4-0, precizând că își amintește că fanii români nu au avut voie să asiste la meci, scrie Mediafax.
Născut la 16 septembrie 1962, Gullit a evoluat în cariera sa atât pe postul de fundaș, cât și pe cele de mijlocaș și atacant.
El a jucat pentru HFC Haarlem, Feyenoord, PSV Eindhoven, AC Milan, Sampdoria și Chelsea Londra.
Cea mai bună perioadă a carierei sale s-a consumat la AC Milan, alături de care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1989 și 1990, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală în aceiași ani.
Totodată, Gullit este singurul căpitan din istoria Olandei care a ridicat din această postură un trofeu major la nivel de echipe naționale, Campionatul European din 1988.
În 1987, Gullit a câștigat Balonul de Aur acordat de revista France Football.
Interviul cu Ruud Gullit a fost realizat la exact 25 de ani de la finala pierdută de Steaua în fața formației AC Milan, scor 0-4, la Barcelona, în 24 mai 1989, în care fostul atacant a înscris două goluri.
Prezentăm în continuare interviul integral acordat de Ruud Gullit agenției MEDIAFAX.
Reporter: Ce făceați în urmă cu fix 25 de ani?
Ruud Gullit: Acum 25 de ani probabil că jucam un meci de fotbal. A fost cu Steaua București? A fost exact acum 25 de ani? Incredibil! A fost un meci foarte bun pentru noi.
R.: Ce vă aduceți aminte din finala de la Barcelona?
R.G.: Aveam foarte multă încredere, pentru că bătusem pe Real Madrid cu 5-0, iar obiectivul nostru era să câștigăm finala și eram foarte concentrați pe asta și cred că ne-am descurcat bine. Îmi aduc aminte că suporterilor români nu le-a fost permis să meargă, iar toate biletele au fost acordate fanilor AC Milan, așa că tot stadionul Nou Camp era plin de fani "rossoneri".
R.: Era ca și cum ați fi jucat acasă.
R.G.: Da, erau 88.000 de fani, iar pentru noi a fost un sentiment incredibil.
R.: Cum era Steaua în acele vremuri?
R.G.: Era o echipă puternică, dar cred că noi eram atât de concentrați și aveam atât de multă încredere după semifinala cu Real Madrid, încât în mintea noastră nu exista varianta să pierdem acest meci.
R.: Ați câștigat Cupa Campionilor Europeni, Campionatul European, dar la Cupele Mondiale nu ați avut aceleași performanțe. Ce a lipsit naționalei Olandei?
R.G.: Uneori se întâmplă. Am încercat să facem același lucru ca în alte competiții, dar nu ne-a ieșit. Cred că pentru o țară mică precum Olanda, ne descurcăm foarte bine, pentru că deja am fost în trei finale de Cupă Mondială. Bineînțeles că suntem dezamăgiți că nu am câștigat, dar trebuie să fim mândri că toată lumea ne știe fotbalul.
R.: Ați jucat alături de doi jucători români, Florin Răducioiu și Dan Petrescu, iar pe ultimul l-ați și antrenat la Chelsea. Cum erau ei?
R.G.: A fost ușor pentru mine să-l pregătesc pe Dan Petrescu. A fost un profesionist incredibil, dar și un jucător bun. L-am găsit la Chelsea și asta a reprezentat un mare avantaj pentru mine. El era titular de drept în echipa mea, nu trebuia să mă mai gândesc la poziția lui. De asemenea, era un tip foarte de treabă. Citeste mai mult...