Sport· 1 min citire

România, locul 4 la turneul de la Cluj

România, locul 4 la turneul de la Cluj

Publicat1 dec. 2008, 12:00
SursăRealitatea TV

Naționala de polo a României a terminat pe locul 4 turneul de pregătire de la Cluj, cu o singură victorie din patru meciuri. În ultimul joc, echipa lui Vlad Hagiu a fost învinsă cu 12-3 de campioana olimpică Ungaria.

Lipsită de cinci jucători de bază, naționala de polo a României a fost victimă sigură împotriva redutabilei selecționate a Ungariei, campioană olimpică în 2004 la Atena. Susținuți de o galerie numeroasă, maghiarii au dominat de la început până la final confruntarea cu echipa lui Vlad Hagiu și s-au impus în final cu un categoric 12-3.

"În ciuda diferenței de scor băieții s-au luptat și și-au dorit foarte mult să câștige. Am avut, însă, în față cea mai bună echipă a lumii", a declarat Vlad Hagiu.

În precedentele partide din turneul de la Cluj, România a pierdut cu Germania și Croația și a câștigat în fața Greciei. Până la plecarea la Mondialele de la Melbourne, dintre 17 martie și 1 aprilie, tricolorii vor mai participa la Debrecen la un turneu de pregătire între 1 și 4 martie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport