Comitetul executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit noi reguli privind statutul jucătorilor străini din Liga I. Dacă jucătorii membri ai Uniunii Europene nu sunt afectați de acest regulament, de la 1 februarie, fiecare echipă din primul eșalon va putea trece pe foaia de joc maxim 5 jucători extracomunitari din care numai 3 în teren.
Dacă jucătorii străini membrii ai statelor membre UE nu vor avea niciun fel de limitare privind transferul în Liga I, cei considerați extracomunitari pot fi folosiți numai în anumite condiții.
Pe de altă parte, Iuliu Mureșan președintele lui CFR Cluj, care are 12 jucători străini, dintre care 5 extracomunitari nu se vede dezavantajat de această reglementare.
"Noi am fost cu 5 minute mai deștepți decât alții. Acesta a fost și motivul pentru care ne-am orientat către jucători comunitari", a declarat Mureșan.