Coronavirus - România: 110217 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Noi reguli RCA, din iulie: Modificările din legea ce va intra în vigoare. Ce trebuie să ştie şoferii

Wednesday, 14 June 2017, 11:22 Sursă: REALITATEA.NET

Noutăţile se regăsesc în Legea nr. 132/2017, ce abrogă OUG nr. 54/2016. În seria de modificări despre care trebuie să ştie şoferii, se află următoarele:

– se introduce obligația asigurătorilor RCA de a-și anunţa clienţii când se apropie termenul de expirare a contractelor: „asigurătorii RCA și intermediarii de asigurări RCA au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia, cu 30 de zile înainte de încetarea contractului RCA”.

– infracţiuni noi: emiterea și comercializarea de contracte RCA false sau falsificate și de folosirea de piese contrafăcute de către service-urile auto sunt pasibile de pedepse penale.

– compensarea directă, ce se aplică deja, devine decontare directă, adică un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor, ce va fi ofertat obligatoriu de către asigurătorii RCA; este însă opţional pentru asiguraţi.

– se introduce categoria de asigurat cu risc ridicat; cei din această categorie se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca să obțină o ofertă de asigurare, iar această entitate le va face o ofertă și le va aloca unui asigurător RCA pentru încheierea contractului de asigurare

– la suspendarea la cerere a contractului de asigurare RCA (în caz de suspendare a dreptului de circulație al vehiculului sau de imobilizarea acestuia), proprietarul trebuie să depună plăcuțele cu numărul de înmatriculare la autoritatea emitentă

– tarifele de referință RCA nu vor fi calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ci vor fi calculate semestrial de o societate cu expertiză contractată de Autoritate

– asigurătorii RCA vor trebui să dea un răspuns ferm în 30 de zile de la data la care cererile de despăgubire sunt înaintate de asigurați; în prezent, perioada este de 30 de zile, dar nu mai târziu de trei luni de la data avizării daunei.

Reamintim că amenda pentru lipsa asigurării obligatorii este între 1.000 și 2.000 de lei, iar autoritățile sunt îndreptățite să rețină certificatul de înmatriculare al automobilelor până la prezentarea dovezii încheierii asigurării RCA.

De asemenea, contractul RCA se poate încheia pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. Iar plata primelor de asigurare se poate face fie integral, fie în rate, contractul RCA fiind considerat, în cazul al doilea, titlu executoriu. Aceste reguli se regăsesc în noua legislaţie.

sursa: avocatnet.ro


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: SPORT
Alte articole din: SPORT