România va juca pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal tineret (sub 20 de ani), împotriva Germaniei, fosta adversară din grupe, după ce a fost învinsă de Danemarca în semifinalele competiției, scor 25-28.
Semifinala Campionatului Mondial de tineret, împotriva naționalei Danemarcei a început echilibrat, până în ultimele minute ale primei reprize, când nordicele s-au desprins la două goluri pe fondul unei superiorități numerice. Portarul Yuliya Dumanska a fost din nou la înălțime, cu mai multe parade în situații de unu la unu cu adversarele. Cristina Laslo și Anca Polocoșer au fost principalele realizatoare ale României în prima repriză, cu câte 4 reușite fiecare.
Imediat după pauză, Polocoșer și Laslo au pierdut două mingi, iar Danemarca s-a desprins la 17-12. Avantajul adversarelor putea fi și mai mare, dar Dumanska a avut o dublă paradă într-o situație de inferioritate. De remarcat, România a gestionat bine jocul 5 cu 6 și chiar și superioritățile, dar numai în repriza a doua, când a și reușit să revină în joc, 19-21 și 20-22 (min. 47).
Momentul culminant al partidei s-a consumat în minutul 48. Florența Ilie a avut golul de 21-22 în mână, dar a tras în portar. Danemarca s-a desprins la faza imediat următoare la 23-20, golul fiind dublat și de o eliminare în tabăra României. Apoi, tot Danemarca s-a aflat la conducerea partidei și chiar dacă antrenorul Ion Crăciun a solicitat time-out, nordicele s-au impus la final cu o diferență de trei goluri, 28-25.
În finala mică, tricolorele vor înfrunta echipa Germaniei, cu care a jucat și în Grupa C și a remizat, scor 29-29. În meciul pentru titlu se vor întâlni Rusia și Danemarca, adică echipele care au disputat finala și la Campionatul European în 2015.
România - Danemarca 25-28 (12-14)
Dumanska, Curmenț, Ion - portari; Taivan 1, Severin, Dindiligan, Craiu, A. Ilie 6, Vasiliu, Laslo 8, Dache 3, Stoicănescu, Fl. Ilie, Corban, Polocoșer 5, Ostase 2. Antrenori: Ion Crăciun și Cristi Preda