Consilierul onorific al premierului Viorica Dăncilă, Gheorghe Popescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că din planificările Companiei Naționale de Investiții pe care le-a studiat reiese faptul că în anul 2020, când Bucureștiul va găzdui Campionatul European de fotbal, vor fi finalizate 3 stadioane, Rapid, Arcul de Triumf și Steaua.
Fostul căpitan al echipei naționale a României a evitat să vorbească despre Dinamo, cel de-al patrulea stadion pe care România și-a asumat să îl reconstruiască la primirea organizării competiției din partea UEFA, conform Agerpres.
"Legat de stadiul proiectului, eu sunt foarte încrezător că acest eveniment se va organiza la București pentru că țara noastră a trecut printr-o astfel de experiență în 2012 când a găzduit finala Europa League. Iar având această experiență, cred că organizarea EURO 2020 nu va fi altceva decât o repetare de patru ori a acelei finale din 2012. Bineînțeles că sunt lucruri care trebuie făcute mai bine decât s-au făcut atunci. De două luni de când mă ocup de acest proiect am avut timp să mă uit pe acesta. Am avut multe discuții cu cei de la CNI legate de durata de construire a acestor stadioane. Din planificările care s-au făcut, se pare că în martie 2020 vor fi gata trei stadioane. Deci echipele participante la EURO 2020 se vor putea antrena pe cele trei stadioane, Rapid, Arcul de Triumf și Steaua", a spus Popescu.
El este optimist însă că Bucureștiul va rămâne unul dintre orașele care vor găzdui EURO 2020. "În luna ianuarie am acceptat coordonarea proiectului privind organizarea EURO 2020. Ulterior am avut o discuție cu noul premier, doamna Dăncilă, care mi-a spus că dorește să colaborăm. Mi-a spus că dorește ca împreună cu doamna ministru Ioana Bran și cu managerul de proiect de la FRF să coordonez proiectul acesta. Săptămâna trecută am avut o întâlnire în cadrul comitetului interministerial pentru că am dorit să vedem stadiul actual al proiectul. Văzând că erau foarte multe persoane în acest comitet care nu știau care le sunt atribuțiunile am solicitat ca până pe 13 martie să ni se prezinte o situație exactă a lucrurilor făcute și a celor care urmează să fie făcute, iar fiecare instituție în parte să își organizeze propria foaie de parcurs. Iar apoi pe acestea le vom introduce într-o foaie de parcurs generală pentru ca la fiecare întâlnire să avem la ce să ne raportăm. Dorim de asemenea să formăm o agendă de lucru de care să ne ținem în perioada următoare. După ce vom avea această evaluare a proiectului vom face o nouă conferință de presă cu Federația Română de Fotbal, care este managerul de proiect, și vă vom informa asupra a ceea ce vom face", a precizat fostul internațional.
Întrebat de ce până acum nu s-a făcut nimic de la primirea organizării EURO 2020, Gheorghe Popescu a răspuns: "Important e să ne raportăm la situația actuală. Că puteam să facem lucrurile din 2014 sau 2015, sunt de acord, dar situația actuală ne va fi prezentată de instituțiile din comitetul interministerial și de acolo va trebui să pornim. Va trebui ca lucrurile care nu au fost făcute să le grăbim, iar la data când începe monitorizarea UEFA, din august, să ne facem temele".