Sport· 1 min citire

Gheorghe Hagi împlinește joi 50 de ani

Gheorghe Hagi împlinește joi 50 de ani

Gheorghe Hagi împlinește joi 50 de ani

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 feb. 2015, 14:22

Fostul căpitan și selecționer al echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, născut la 5 februarie 1965, la Săcele, împlinește, joi, 50 de ani.

Gică Hagi, care a fost mezinul familiei, a început să joace fotbal în curte, cu o vezică de porc. Mai târziu, bunicul său i-a confecționat o minge din păr de cal, apoi, la vârsta de șase ani, mama sa i-a dăruit o minge din cauciuc, scrie Mediafax.ro.

În luna aprilie a anului 1975, Hagi a pășit pentru prima oară la porțile unui club de fotbal, Farul Constanța, unde a fost luat în primire de Iosif Bukossi, primul lui antrenor. La vârsta de 11 ani, Gică Hagi evolua în prima competiție, "Cupa Speranțelor", pentru ca în 1978 să fie legitimat la clubul de pe Litoral.

În 1980, Hagi a fost cooptat în proiectul "Luceafărul" - echipa națională de juniori - pentru ca doi ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, 7 luni și 6 zile, să debuteze în Divizia A, în partida SC Bacău - Farul Constanța, scor 3-0.

După numai un an, Gică își făcea debutul la echipa națională, în mandatul lui Mircea Lucescu, într-o partidă cu Norvegia, susținută de "tricolori" la Oslo, la 10 august 1983, scor 0-0.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport