Sport· 1 min citire

EURO 2016: Un suporter englez, susținător al Islandei, a fost înjunghiat

EURO 2016: Un suporter englez, susținător al Islandei, a fost înjunghiat

EURO 2016: Un suporter englez, susținător al Islandei, a fost înjunghiat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 iul. 2016, 17:47

Un suporter englez, susținător al reprezentativei Islandei, a fost înjunghiat, duminică seară, la Paris, suferind o plagă de doi centimetri în zona abdomenului, a anunțat Le Parisien, preluat de News.ro.

Suporterul englez, dar purtând însemne ale echipelor Islandei și Franței, era împreună cu partenera sa, când a fost înjunghiat în arondismentul X al Parisului, în fața unei braserii din apropierea Gării de Nord, în jurul orei 23.30.

Victima, în vârstă de 25 de ani, este un polițist englez aflat în vacanță. El a fost transportat la spital și a fost operat.

Autorul atacului a fost reținut datorită intervenției unui polițist din Seine-Saint-Denis, aflat în timpul liber, și care trecea prin zonă. Motivul agresiunii ar fi o dispută verbală.

Deocamdată nu se cunoaște identitatea autorului. Bărbatul reținut nu vorbește nici franceză, nici engleză și nu avea acte asupra sa. El a încercat să se descotorosească de două cuțite pe care le avea auncându-le într-un coș de gunoi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport