DOSARUL TRANSFERURILOR. Sentința Curții de Apel în DOSARUL TRANSFERURILOR

DOSARUL TRANSFERURILOR. Sentința Curții de Apel în DOSARUL TRANSFERURILOR
DOSARUL TRANSFERURILOR. Curtea de Apel București va anunța, marți, decizia finală în DOSARUL TRANSFERURILOR, în care au fost judecați frații Victor și Ioan Becali, George Copos, Gică Popescu, Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica și Cristi Borcea.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Magistrații Curții de Apel București au finalizat în 11 februarie dezbaterile în DOSARUL TRANSFERURILOR și au stabilit să dea decizia în 25 februarie. La 25 februarie însă, instanța a amânat pronunțarea verdictului din DOSARUL TRANSFERURILOR pentru 4 martie.
La ultimul termen de judecată din DOSARUL TRANSFERURILOR, procurorul a solicitat pedepse de închisoare cu executare pentru frații Ioan și Victor Becali, George Copos și Cristian Borcea, în cazul lui Mihai Stoica precizând că faptele s-au prescris conform noului Cod Penal. Pentru Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu și Gheorghe Nețoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Pedepsele cerute de procurori
George Copos - pedeapsa de închisoare cu executare pentru o perioadă de la 1 la 5 ani;
Jean Pădureanu - pedeapsă de trei ani cu suspendare, așa cum a decis anterior Curtea de Apel;
Mihai Stoica - în cazul său faptele incriminate sunt prescrise conform noului Cod Penal (intrat în vigoare la 1 februarie);
Cristian Borcea - pedeapsă cu executare de șapte ani, așa cum a decis anterior Curtea de Apel ;
Ioan Becali - pedeapsa cu executare de opt ani, așa cum a decis anterior Curtea de Apel;
Victor Becali - șapte ani cu executare, așa cum a decis anterior Curtea de Apel;
Gheorghe Nețoiu - aceeași pedeapsă stabilită de Curtea de Apel, trei ani cu suspendare;
Gheoghe Popescu - s-a solicitat pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, la fel ca în precedenta soluție a Curții de Apel
DOSARUL TRANSFERURILOR. Avocații celor șapte inculpați, cu excepția reprezentantului lui Mihai Stoica, au solicitat instanței schimbarea încadrării juridice a anumitor fapte, conform noului Cod Penal.
Jean Pădureanu, fostul președinte al clubului de fotbal Gloria Bistrița, este internat, de duminică, la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme cardiovasculare severe, acesta având și diabet, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, directorul medical al unității sanitare, Dana Safta.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Istoricul pe scurt
La 20 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis să trimită DOSARUL TRANSFERURILOR de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel București, instanță care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei și opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecați pentru înșelăciune.
Instanța supremă a admis atunci recursurile făcute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali, Jean Pădureanu și Gheorghe Nețoiu și a desființat "în totalitate" decizia prin care aceștia au fost condamnați de Curtea de Apel București în 12 noiembrie 2012.
Potrivit motivării deciziei ICCJ de rejudecare a cauzei, Curtea de Apel București a respins toate probele cerute în DOSARUL TRANSFERURILOR, nu i-a ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzați și a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitați.
Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toți cei opt inculpați din DOSARUL TRANSFERURILOR. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între și opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Pedepsele decise de Tribunalul București
Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali și Cristi Borcea au primit câte șapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu și Gigi Nețoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare. Sentința a fost atacată cu recurs la instanța supremă, care a decis definitiv să retrimită DOSARUL TRANSFERURILOR pentru rejudecare la Curtea de Apel București.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Afacerile acuzate de DNA
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo București (împrumutat la FC Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
DOSARUL TRANSFERURILOR. Gest INCREDIBIL al fraților BECALI înaintea SENTINȚEI
DOSARUL TRANSFERURILOR. Ioan si Victor Becali risca ani grei de puscarie in DOSARUL TRANSFERURILOR. pentru Ioan Becali se cer 8 ani de inchisoare cu executare, iar pentru Victor Becali, 7 ani de inchisoare cu executzare. Cei doi au vrut sa fie pregatiti in cazul unei condamnari cu executare in DOSARUL TRANSFERURILOR.
Astfel, conform Spy News, fratii Ioan si Victor Becali si-au preschimbat cartile de identitate si si-au facut mutatie in judetul Constanta. Motivul: in cazul unei condamnari cu executare in DOSARUL TRANSFERURILOR, cei doi spera sa aiba un tratament mai usor, exact ca in cazul lui Gigi Becali, inchis la Penitenciarul Poarta Alba.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























