Sport· 2 min citire

Declarația uluitoare făcută de REGHECHAMPF în urmă cu puțin timp

Declarația uluitoare făcută de REGHECHAMPF în urmă cu puțin timp

Declarația uluitoare făcută de REGHECHAMPF în urmă cu puțin timp

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 mai 2014, 23:43

Antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf, a declarat, luni, după victoria din meciul cu formația Corona Brașov, scor 3-0, că singurul lucru negativ din această seară a fost absența spectatorilor.

"Ne dorim foarte mult să ne îndeplinim obiectivele. E foarte dificil să joci fără spectatori. Ăsta este singurul lucru negativ din această seară. Nu știu pe cine ajută lucrul acesta. Fotbalul e pentru spectatori, pentru fani. Cred că ar trebui analizate mult mai bine aceste lucruri. Mă bucur că am reușit să câștigăm pentru fanii care ne-au urmărit de la televizor. Sper ca în ultima etapă să ne bucurăm împreună. Până săptămâna viitoare trebuie să anunțăm locul de desfășurare al meciului cu Oțelul. Ne-am dori să sărbătorim împreună cu 50.000 de spectatori, iar aici avem o singură variantă", a spus Reghecampf.

Tehnicianul stelist a vorbit și despre jucătorii care au absentat la meciul cu echipa Corona Brașov: "Latovlevici trebuie să rămână în atmosfera de muncă. În ultimele două zile s-a antrenat foarte mult și am vrut să intre puțin în meci. Sânmărtean a fost accidentat și de aceea nu a jucat, iar pe Tătărușanu l-am menajat, însă joi îi veți vedea din nou pe teren".

Reghecampf consideră că Steaua a defilat în această ediție de campionat: "Cred că am defilat în campionat, chiar dacă am pierdut un meci. În iarnă se spunea că nu vom lua campionatul, dar îl vom câștiga din nou la o diferență mare de puncte".

Echipa Steaua București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formația Corona Brașov, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I, care s-a disputat cu porțile închise.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Piovaccari '18, Chipciu '79 și Keșeru '90+1.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport