Sport· 2 min citire

CSM București. Liga Campionilor. Ghinion pentru CSM București la tragerea la sorți pentru semifinale

CSM București. Liga Campionilor. Ghinion pentru CSM București la tragerea la sorți pentru semifinale

CSM București. Liga Campionilor. Ghinion pentru CSM București la tragerea la sorți pentru semifinale

Publicat17 apr. 2018, 19:35
Actualizat17 apr. 2018, 20:35

CSM București va întâlni echipa maghiară Gyori Audi ETO KC, deținătoarea trofeului, în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, pe 12 mai, la turneul Final4 al competiției, găzduit de arena Papp Laszlo din Budapesta.

CSM București s-a calificat pentru al treilea an consecutiv în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, însă returul cu Metz a fost unul cu emoții. Franțuzoiacele s-au impus la 7 goluri, iar la un moment dat au avut un avans chiar de 9 goluri.

”Am avut sentimentul că adversară va fi Gyor, cu care eu am jucat de fiecare dată la Final Four și, din păcate, am pierdut. Anul acesta cred că va fi diferit. Gyor trece și ea prin problemele ei, dar cel mai mare avantaj al său este că joacă an de an cu 10.000 de suporteri în spate. Noi, când jucăm bine, putem bate orice echipă din lume, dar am avut și evoluții oscilante. La Final Four cel mai important este primul meci, cel cu Gyor. Avem trei săptămâni să-l pregătim. Personal, îmi doresc să jucăm finala. Apărarea este cheia meciului cu Gyor. Dacă reușim să nu primim mai mult de 20-22 de goluri, atunci avem o șansă mai bună la finală. Îmi doresc ca portarii noștri să fie în zi de grație. Aceasta va fi cheia meciului: apărarea. Îmi doresc să câștig un trofeu cu echipa, niciun titlu individual obținut de mine nu valoarează nimic față de un trofeu cu echipa”, a declarat Cristina Neagu, după tragerea la sorți de marți, la DigiSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport